Unde nu mai mănânc în Oradea

Ca orice om care scoate un ban muncit din buzunar, greșesc dacă am pretenția să mi se ofere servicii care să se ridice la nivelul prețurilor deseori piperate? Greșesc dacă am pretenția că dacă-mi comand mâncare să am parte de mâncare… nu de mâncărimi de nervi!?

Ei bine, de ceva timp am tot încercat să gasesc un locșor în toata Oradea asta unde să pot avea parte de o burtă de mâncare și să plec acasă mulțumit, cu papilele gustative entuziasmate de experiența avută, nu să rămân cu un gust amar, plângând în gând după banii lasati și să-mi jur… să înjur… că nu mai calc pe acolo.

Din lipsă de timp, datorită oboselii acumulate zi de zi, bucătăria mea a devenit locul în care îmi fac cafeaua dimineața, dau mancare la mâță, țin spre păstrare vasele neatinse, frigiderul în care zac o cutie de lapte și doi cârnați stricați de mult și mă văd nevoit deseori să apelez la restaurante, pizzerii sau servicii de catering.

Cu greu am găsit câteva locuri care să se ridice la nivelul așteptărilor, care nu sunt chiar deloc exagerate. Nu cer nimic deosebit, decât să nu mi se trântească comanda în față, chelnerița să nu îmi arunce priviri ucigătoare că doar din cauza mea nu își mai poate continua bârfa cu colegii, și să nu primesc lături ridicate artificial la rang de mâncare. Iar daca am facut o comanda acasă, asta înseamnă că mi-e foame acum, nu peste două ore, nu peste cinci. Acum.

Să încep deci, vorba lui Dinescu, să arunc cu căcat în ventilator:

LACI KONYHA – BUCATARIA LUI LACI: la ăștia dacă ai de gând sa faci o comandă, trebuie să te înarmezi cu o răbdare de fier, să faci comanda când încă mai ceva în mațe, nicidecum când te roade deja foamea. Am pățit-o când, ajuns acasă la 10 dimineața, după o noapte întreagă, nedormită, petrecută pe tren, cu stres, bagaje, mizerie și condiții jalnice asigurate de CFR-ul nostru cel de toate zilele… ; am comandat prânzul pentru ora 12. Rupt de foame și de oboseală… am așteptat să îmi vină mult dorita mâncare. Nu am putut nici să dorm, ca deh, vine acușica mâncărica… și s-a facut ora 12… ciuciu mâncare… ora 1… încă mai aveam speranțe că vine comanda acuși-acuși… la ora 2 deja fierbeam de nervi, dar după un telefon dat, din nou, la firma de catering, m-am liniștit când am fost asigurat că mâncarea îmi va ajunge în față în câteva minute. Ora 3… lipsit de orice speranță, leșinat de foame și de somn, mi-am jurat că în viața mea nu mai comand de acolo. După ore de înjurat și blestemat, la 4 fără un sfert a ajuns, în sfârșit și comanda care mi-a fost adusă de o blondă… deci e de înțeles că a durat atâta să facă drumul din Cantemir până în Nufarul… traseu de 25 de minute pe jos sau 5 minute cu mașina. Bineînțeles că mâncarea era deja rece, supa parțial vărsată din caserole. Pa, la revedere, v-ați lins pe bot că în veci nu mai comand de la voi.

PIZZERIA ZULU: ăștia au reușit la un moment dat să mă fenteze și să comand de la ei de mai multe ori. Când am comandat prima dată am fost de-a dreptul entuziasmat de pizza primită: imensă, frumoasă, gustoasă… așa de mult mi-a plăcut că am și uitat că mi-a venit comanda în două ore jumate. Atât de mult mi-a plăcut că i-am facut poza și am recomandat-o cu căldură, pe cale orală, și altora. Acum îmi pare sincer rău pentru că am ridicat în slăvi pizzeria asta, am mustrări de conștiință și a venit timpul să incheiem relația de client-furnizor. După ce am comandat de mai multe ori, știind că există riscul să comand acum și să vina la toamnă, și-au cam dat cu stangu’-n dreptu’. Își atrag clienții cu vorbe micinoase: „La 3 pizza comandate celebrii italieni va ofera UNA GRATUITA sau un BAURTURA (Pepsi / Mirinda) la 2.5 de litri. La 2 pizza comandata va trimitem 2 BERI la doza !!!” (Textul este copy/paste, greșelile gramaticale nu îmi aparțin). Ei aș! Crezi ca mai ajung berile la prostul care comandă? Se pierd pe drum… sau poate face colecție de doze de bere băiatul care distribuie. Din trei comenzi a câte două pizza fiecare, la prima comandă au fost lângă pizza și dozele de Timișoreana… la celelalte două comenzi, nu.
Să fiu bine-înțeles: nu mă interesează berile alea două care vin din partea casei la doua pizza comandate, nu îmi place și nu consum Timișoreana, nu alerg după promoții, îmi pot permite deocamdată să îmi iau bere și singur. Mă deranjeaza faptul că cei care comandă sunt luați de fraieri de individul care vine cu pizza și zice rânjind: „vaaaaaaaaaai, am uitat berile” și mai așteaptă și ciubuc pentru faptul că și-a facut munca pentru care e platit de patron. Mă deranjează faptul că firma nu își respectă angajamentul față de client, mă deranjează faptul că profită de oameni și scad treptat-treptat calitatea serviciilor. Mă deranjeaza faptul că am comandat o pizza pe care jumatate am aruncat-o, fiindcă pur și simplu nu o puteam manca, fiindcă aluatul era crud.

HANUL CU NOROC: aici am fost o singură dată și m-am lecuit. Dacă de obicei, când serviciile lasă de dorit, consider că e un accident și mai acord o șansă înainte de a-mi face o părere proastă și să iau o decizie definitivă și irevocabilă, la hanul nenorocit o singură experiență cu două porții de paste a fost de-ajuns: una bucată porție carbonara și una bucata porție bolognese (și nu… nu le-am comandat eu singur pe amândouă :p), porția de carbonara a fost returnata în proporție de 75%, iar eu, bărbat fiind, mi-am zis că nu mă invinge o porție de paste bolognese. Mare greșeală. A urmat o zi plină de grețuri și reproșuri din partea bietului meu stomac supus la grele încercări.
Chiar dacă, de frumos, ce-i drept, e frumos acolo la han… nu mai pot sa mă duc curând, că stomacul încă nu a uitat pastele alea împuțite.

Standul cu mâncare chinezească din Real I: cam mari pretențiile să numești ceea se vinde acolo, mâncare chinezească: cartofi prăjiți ca la orice shaormarie, seci, făra pic de condiment, cu pui Shanghai care parcă ar fi făcut din plastic, orez insipid asortat cu Coca-Cola. Și ca fapt divers, când am cumparat ultima dată de acolo… (chiar că a fost ultima dată), una dintre vânzătoare a început să urle ceva în maghiară la cealalta vânzătoare. E drept, cunoștințele mele de limba maghiară sunt limitate, în afara de: igen, nem tudom și az isten bassza meg a büdös rücskös kurva anyádat … îs lemn. Nu înțeleg o boabă. Eu nu… dar prietenă-mea vorbește foarte bine maghiara și când a auzit că aia urlă la cealaltă: nu le mai pune atâta, fă dracu’ porțiile mai mici… pfoai, ce bine mi-a picat chestia asta.

Dar, exista speranță… sunt și locuri în care mă întorc oricând cu plăcere, furnizori care își respectă clienții. Despre astea, voi reveni cu un nou post cu altă ocazie.