Așa cum mai demult, prin octombrie 2011, probabil, am primit o scrisorică de la Cătălin Botezatu în care își exprima sensibilitatea, acum o altă vedetă, ar fi vrut să îmi trimită ceva. Nimeni alta decât Oana Zăvoranu. Mai jos se află conținutul mail-ului pe care aș fi putut să-l primesc azi de la Oana. De altfel, o copie făcută în photoshop se află în stânga (dă un click pe imagine și se mărește). Ideile și cele două-trei greșeli gramaticale aparțin strict expeditorului, eu nu îmi asum responsabilitatea pentru ele.

Grea e viața de artist, noaptea vesel, ziua somnoros. Prin liceu eram într-o altă trupă de umor … Yo! (habar n-am cum de s-a ajuns la numele ăsta pentru trupă, total neinspirat). Oricum, trupa a fost draguță, fără mari pretenții, cu suișuri și coborâșuri, iar la un moment dat ajunsese la impresionantul număr de 6 membri. Asta a fost așa, ca parte introductivă. Ce vroiam să vă împărtășesc sunt de fapt doua poezioare …

Așa cum am mai spus în episoadele trecute, Pipicaca ăsta era oleacă tâmp și chiar dacă se trecea cu vederea ușorul retard de care suferea, nimeni nu putea să ignore chestia aia hidoasa de pe gâtul lui… și anume capul. Urâțenia și prostia se îmbinau perfect, având un rezultat dezastruos: Pipicaca. Și cu cât era el mai prost, cu atât păream noi mai deștepți. Cu cât era el mai urât, cu atât păream noi mai frumoși. Cum deschidea gura să vorbească cu vreo fată, cum individa se refugia în brațele vreunuia din gașca noastra. Pipicaca ăsta era o adevărată mină de aur și noi exploatam la …

Anii ’90… ce minunăție… atâtea baute și toate prostiile pe care le face orice adolescent. Aproape orice adolescent. Pentru Pipicaca nu cred că au fost chiar atât de frumoși anii ăia. Pe când noi băgam chef după chef, ăsta stătea seara acasă și îi făcea mă-sii frecții cu carmol, învăța pentru testele la religie sau dracu știe ce putea să facă ăla acasă în fiecare seară, că de mers cu noi la chefuri, nu! Numai că la un chef, o aniversare, a fost musai să fie cu noi. Nu că l-am …

De ceva vreme mă confrunt cu o problemă existențială: nu mai știu la ce filme să mă uit. Cele care apar acum, ori sunt remake-uri execrabile după filme mai puțin americane, dar mult mai bine gândite ; ori au subiecte atât de des folosite încât ajung să cred că toți folosesc aceleași două-trei scenarii și schimbă doar câte ceva pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. Ideea e că, dacă tot mă chinui să caut un film, să citesc zeci …