Acas' monden Scrisori pe care, probabil, le-am primit de la vedete – 2. Mail de la Oana Zăvoranu

Scrisori pe care, probabil, le-am primit de la vedete – 2. Mail de la Oana Zăvoranu

3 minute de citit
0
0
2,393

mail de la zavorancaAșa cum mai demult, prin octombrie 2011, probabil, am primit o scrisorică de la Cătălin Botezatu în care își exprima sensibilitatea, acum o altă vedetă, ar fi vrut să îmi trimită ceva. Nimeni alta decât Oana Zăvoranu. Mai jos se află conținutul mail-ului pe care aș fi putut să-l primesc azi de la Oana. De altfel, o copie făcută în photoshop se află în stânga (dă un click pe imagine și se mărește).

Ideile și cele două-trei greșeli gramaticale aparțin strict expeditorului, eu nu îmi asum responsabilitatea pentru ele.

Bă oltelene,
Se știe că noaptea e un sfeșnic bun. Așa că am stat, am încercat să gândesc înainte sa-îți scriu. Vreau să-m-i faci și mie un catâr: să scri și despre mine ceva, un adverbtorial din ăla, că de când mam despărțit de Pepe parcă am intrat întru-n corn de umbră. Am vorbit și cu alți care au blocuri mai cunoscute dăcât al tău, am scris meil și la Soso și la Misurât. da ăia vor bani mulți casă scrie ceva de mine. Am vorbit și cu Penisuca, o altă blogheristă de sugces, da aia a vrut câteva cutii de bonboane și nește eclere. De unde dracu să mai scot bani și pentru iei? Că mi iau loat pe toți țigăncile de vrăjitoare când mau escrocizat și au scos dracii din mine. Daia mam gândit să apelez la tine, că tu oricum ești un neica nimeni și scri gratis. Hai că am glumit, dă-te dracu de sinpatic că-țioi da o cafea când vin la Oradea că am auzit că aveți p-acolo vro 3 moluri p-acolo și inposibil să nu mă cheme să cânt și io în vreo unu.

Bă, nu mai știu ce să mă fac. Am făcut nește filmulețe sexi, leam dat pe la Libertatea, da nici dracu nu ma băgat în samă. Nici măcar ăia de la cancan firar ai dracu de fomiști. Am fost și pe la Cacatos la emisiuni, da nimica că a avut mai mult sugces curu ăla gras a lu Boc. Cum se poate ca coșurile de pe buci să fie mai importante decât tenul meu frumos tratat cu icre negre și caviar?

Ști ca io sînt una dintro bucată și dacă mă supăr iese urât. Mam loat și de VC Tudor că prea se băga în seamă, pentru că din punct de vedere politic este zero parat. Mă târâia dupe el pe la conferințele de presă spunându-mi „copil frumos, dacă tu vii, vin și televiziunile” și bou ma facut analfabetă și analgramaticală. Impotentu dracu.

Că tot veni vorba de impotenți, scrie acolo și ceva nașpa de Pepe, că ma enervează când îl văd că se dă fericit că o să fie tată. Da Pepe degeaba zice că e fericit, că dacă a dezvirginat-o pe țiganca aia, este nevoit so ia de nevastă. Alfel, trebuie să plateasca sute de mii de euroi la familia lu aia. Pepe, minte! Nu e fericit! Păi e corectă viața? Uite că Pepe sa ales cu o bucată de Pastramă și io cu ce? Cu un uigabal ca Tudi? Să se ducă dracu și Tudi, să se ducă în Indonezia că la ăia, am auzit că dacă țio freci la rece, te pedepsesc prin decapitarea capului. Să se ducă dracu toți bărbații, că mă fac lezbiană. Să crape de ciudă toți bărbațiii. Și așa se dau toate femeile la mine, că una mia pus mâna pe picior.

Hai că mam întins la vorba și nam mai scris atâta din clasa a patra. țiam scris deja un roman. OA! ce ideie bună mia venit. Poate mă fac și scriitoare de romane de telenovelă. Hai pa! și nu uita să scri. da?

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria monden

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.