Ticuri amuzante… da’ nu-i de râs

Orice om are păsărelele lui. E bine atâta timp cât nu are un stol. Oricine are un tic, o apucătură mai ciudată. Ciudată pentru ceilalți, nu pentru cel în cauză. Zi-i unuia care-și roade unghiile că îi dubios să își ronțăie toată ziua „Africa de sub unghii”. Crezi că-l doare undeva că îți provoacă cel puțin greață obiceiul lui? Nu. Îl atrage lutul de sub unghii și nu ai ce-i face.

Și eu am cel puțin două păsărele, păi ce?! Io nu-s om??? Așa dau din picioare la lucru, de zici că-s conectat la trei-optzeci. Păi d’aia am picioare așa frumoase  (H) Stau la birou, mă fac că muncesc, ascult muzică și dau din craci.

Dacă e careva pasionat de matematică, poate să încerce să rezolve și o problemă cu care să-și antreneze neuronul:

Dacă un minut are cam 60 de secunde, o oră vreo 60 de minute și ar trebui să muncesc minim 8 ore pe zi, să se calculeze câte tropăituri sunt nevoiți să asculte colegii mei de lucru, dacă fiecare picior face câte două bătăi pe secundă.

Alt obicei prost ar fi că îmi dreg vocea. Nu în stilul nechezat ca Marean Vanghelie, ci așa, bătrânește, ca Ion Iliescu. Culmea, îmi dreg vocea și dacă nu zic nimic.

Dar nimic nu se compară cu ticul apărut cu prima tunsoare după ani mulți de pletoșeală. Măi frate, mergeam pe stradă și dădeam din cap să-mi aranjez pletele inexistente de ziceai că-s de la lelenț, cum se spune pe aici, pe la Oradea la ăia de la spitalul de veseli.

Tot prin vremuri de puștime aveam un obicei prostesc: când eram oleacă stresat îmi băgam mâinile până la coate în buzunarele de la pantaloni. Am scăpat repede de meteahna asta după un episod traumatizant. Pe atunci, orice viitor bărbățel era adus cu arcanul la centrul de recrutare și pus să defileze în… nudul gol prin fața comisiei de recrutare. Păi da! Țara avea nevoie de soldați frumoși și bine dotați tehnic. Ei bine, în stresul ăla maxim, încercam cu disperare să îmi bag mânuțele în buzunare. Cred că arătam destul de caraghios cum dădeam din aripi.

Tot e bine că nu am ticuri verbale din alea enervante: „deci” „batman-batman” „fatăăăăăă” „deci” „știi” „frate” „gen” „deci” „o me ghe” „stai să-ți spui” „deci” „lol”. Înșiruirea asta de cuvinte nu e aleatorie. Chiar știam pe cineva care reușea să le îngrămădească cumva pe toate într-o singură frază.

Măcar eu pot să-mi spun numele fără să dau din cap ca un apucat. Gustavo Almodovar nu poate: