Amintirile mă chinuiesc – 8. Un profesor de demult … de temut

Era prin anul una mie nouă sute și ceva. În primele zile din primul an de studenție.

Știi cum e… nu cunoști pe nimeni, auzi fel de fel de povești de groază despre profesori care mâncă de vii studenții. Stai paralizat la fel ca un pui de căprioară orbit de farurile mașinii care urmează să-l lovească în mijlocul străzii.

Așteptam să înceapă prima ora de informatică. Să facem cunoștință cu profu’. Să vedem ce tiran urma să ne mânce ficații. Și vine… un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. Nu era el chiar Mircea cel Bătrân, dar, cine știe, poate fuseseră amici în tinerețe.

Ei bine, bătrânețea profului nu era o problemă… senilitatea, da. Încă de la prima oră a devenit subiect de bârfă, de bâză. Era terifiant de amuzant, ce mai. Păi la cât de moș era, pe noi ne credea la grădiniță, altfel nu văd de ce ne preda ca la d’ăia cu muci pe barbă:

„Acesta este un cal-cu-la” și aștepta completarea de la noi, în cor: „toooor”. „Iar acesta este un mo-ni”, iar corul vânătorilor: „tooor”. Și cireașa de pe tort: „Ăsta e un ma” și zeci de voci la unison: „uuus”

Și așa au trecut lunile, el zicea ceva, noi săream cu completările. Mai lipsea să ne dea jocuri educative, d’alea cu figuri geometrice și ne-am fi simțit ca la grădiniță școala de polițiști.

Deci cu un așa prof dus cu pluta pe apa sâmbetei, cine dracu’ mai lua în serios materia?! Că doar la examen ne așteptam să ne dea cărți de colorat… sau să ne pună să desenăm cu acuarele diverse modele de calculatoare.

Și inevitabil vine primul examen. Mă… nu știu de unde dracului a prins viață mumia. De cum a intrat în sală, a început moșul să mute băncile, să ne aranjeze în bănci după calcule doar de el știute. Și ne-a trântit niște subiecte, ‘tui Visual Basic-ul mamei ei de treabă, că în douăj de minute am terminat toți examenul… în sensul că ne-am dat bătuți.

N-a trecut unu’ la examenul ăla.

Crezi că a mai îndraznit careva să râdă dup’aia când ne punea să recităm în cor?

Crezi că a mai îndrăznit vreunul să nu înveţe la materia predată de moş?

Ei bine… da. Că doar nu putea să ne pună cu botul pe labe. În anul următor l-am „convins” să se pensioneze. Să-i fie pensia uşoară.