Într-o seară, la un restaurant mai de fițe, se cinsteau câțiva oameni de vază ai orașului… d’ăia neplătitori de taxe, mai tuciurii la față, nespălați dar cu lanțuri multe de haur la gât „să moare toți dușmanii mânca-ți-aș” și cu nume sonore, de genul: Frontieră, Procuroru’, BrusliJuanCarlosCasanova, Şvarțenegăr.
Se cinstiră ei cât se cinstiră, mâncară bine, băură până li se scăldă omușorul în vinoase, bericele și uiscane.
Liniștiți, cerură nota de plată. Oameni cuminți și cinstiți până la moarte… până la moartea dușmanilor… țiganii începură să scoată și să pună pe masă, fiecare ce avea la el: o sabie, un pistol, o rozetă de robinet.
Angajatii bodegii, chemară patronul, care o dădu în bâlbâială când vazu cu ce vor ăia să își achite nota de plata și împăciuitor le mulțumi pentru onoarea pe care i-au făcut-o fiindcă s-au hotărât să se cinstească la el în bodegă, totul e din partea casei și că îi mai așteaptă si altă dată. Orice, numai să scape de ei. Mulțumiți, tuciurii își luară catrafusele și se cărară, numai că dacă patronul e băiat de băiat și a zis că îi mai așteaptă și altă dată… de ce să îl facă pe bietul om să aștepte prea mult? Așa că în urmatoarea seară se înființară din nou la bodega să se îndoape… și iar note de plată achitate cu săbii și topoare, iar capete aplecate și mii de multumiri din partea patronului. Și tot așa, până când singurii clienți ai restaurantului au rămas romales, angajații și-au căutat locuri de muncă în alte locuri mai ascunse de țigani, iar patronul a sfârșit prin a-și închide bodega mult iubită și să muncească pe brânci să își achite datoriile acumulate.
Mucles mo!
