Legende urbane 12 – Minunile din Caracal

Din ciclul de legende urbane nu puteau lipsi „minunile” din Caracal. Începând de la carul răsturnat acolo, orașul a devenit subiect de glumițe și povestiri hazlii.

Despre mitul cu carul răsturnat ar fi două variante: cea mai cunoscută fiind cea cu căruța plină cu țărani răzvrătiți în Revoluția de la 1848 aduși la judecată care s-a răsturnat. Cum denumirea populară a răzvrătiților era „prostime”, de acolo până la „proști” nu a fost decât un pas. O altă variantă ar mai fi cea cu carul plin cu … ploști aduse la târg și care s-a răsturnat. La fel, de la ploști la proști nu a fost cale lungă. Tot ce știu e că dacă aduci vorba despre răsturnarea carului cu proști în preajma vreunui locuitor din Caracal, răspunsul acestuia va fi de genul: „Da, s-a răsturnat carul cu proști la Caracal, dar s-au mutat toți la București”.

Dar în Caracal, încă, mai există o minune care poate fi văzută în gară: ceasul cu cifre romane care la ora 4 indică IIII.

Se pare că ceasul – minune este întreținut de mai marii CFR-ului. Chiar dacă toți cei care s-au perindat la conducerea orașului au ținut morțiș să se descotorosească de toate „minunile”, ceasul a scăpat, fiind chiar un motiv de mândrie.

O altă minune pentru care a devenit cunoscut orașul, era cimitirul eroilor din Razboiul de Independență, care a fost construit pe strada Învierii, stradă care a primit mai târziu alt nume, pentru a se repara gafa.

Când sediul pompierilor a luat foc, a mai aparut o „minune”. La fel, când niște țigani care se ocupau cu vânzarea de fier vechi au încercat să fure porțile grele, din metal, de la sediul poliției, rupând balamalele de la o poartă. Deci pompierii au luat foc și polițiștii au fost furați.

Când s-a construit fabrica de pâine, nimeni nu s-a gândit că strada unde era amplasată fabrica, se numea strada Foametei. Ca și în cazul cimitirului de pe Învierii, strada a primit un nume nou. O altă potriveală amuzantă cu numele vreunei străzi a fost cu pușcăria aflată pe strada Libertății. Vocile oficialilor susțin că unele din aceste străzi nici măcar n-ar fi existat… dar eu prefer să cred legendele.

Când a fost construit un ansamblu de blocuri, acestea au fost făcute de jur împrejurul macaralei și uite așa a rămas macaraua blocată apoi între blocuri. Tot legat de construcții a mai apărut o „minune”: întâi a fost ridicată o statuie ce reprezenta un soldat cu pușca în mână, apoi a fost construită lângă statuie, Casa Armatei. Baiul ăl mare a fost că au pus cladirea în bătaia puștii. Statuia cu pricina poate fi văzută și azi, dar i-a fost schimbată direcția, astfel încât soldatul-statuie nu mai „amenință” Casa Armatei.

O legendă mai nouă a Caracalului era stâlpul de iluminat stradal care trecea fix prin balconul unui oltean.

Chiar dacă multe dintre „minuni” sunt infirmate de către edilii orașului, chiar dacă legendele sunt bazate pe jumătăți de adevar, toate aceste „minuni” au facut și vor face în continuare reclamă Caracalului și poate că ar fi mai bine să fie cultivate și să se profite de pe urma lor, în loc să fie dezmințite.