Coșuri… și furnale

Mare noroc pe capul meu că am avut parte de o pubertate care a trecut pe nesimțite. Fără acnee și fără schimbări de voce ca la alții, care falsau și când vorbeau în gând. A fost așa… „PUF!” și gata. M-am culcat seara copil și dimineața m-am trezit adolescent.

Dar nu toți sunt norocoși ca mine… pe un amic l-a chinuit rău de tot pubertatea. Fiecare cuvânt îl spunea pe cel puțin trei note muzicale luate aiurea din portativ, iar când povestea ceva aveam impresia că ascult un popă cântând la slujba de duminică. Insulițe de puf îi apăruseră haotic pe față, de parcă era un pui de găină jumulit. Dar cel mai greu îi era cu acneea, săracul. Avea niște coșuri precum capetele balaurului din povești. Storcea unul, îi creșteau alte trei în loc. Dar ce spun eu coșuri… erau adevărate furnale. Pentru noi era amuzant, dar nu am fi vrut să fim în pielea lui.

Ne mai amuzam prostește pe seama lui, dar nu era de râs, căci starea lui de… descompunere ne afecta, indirect, și pe noi. În primul rând era mare problemă cu fetele. Fugeau toate de el ca dracu’ de tămâie. Iar dacă fugeau de el, implicit ne cam evitau și pe noi, că doar „nea Vulcan Noroios”, era cu noi mai tot timpul. Știu, eram puțin (mai mult) răutăcioși, că-i puneam asemenea porecle, dar nu se supăra, că, slavă Domnului, avea simțul umorului.

Dar problema lui cea mai mare era că nu se trata. Lăsa coșurile (și prietenii 😉 ) să-l chinuie zi de zi. Ar fi putut bine-mersi să folosească o cremă sebo-reglatoare purificatoare din gama Gerovital Plant Stop Acnee, s-ar fi dat fain-frumos dimineața și seara… scăpa repede de probleme și nici nu mai speria fetele cu coșurile lui.

Dar nu… se ținea bățos, că doar el nu e femeie să se dea cu creme. Nu voia și pace.

Asta până într-o bună zi… bună… e un fel de-a spune.

Lui „Scufița Roșie, ce-ai în coș?” (altă poreclă stupidă pe care o avea) i se apropia majoratul. Între noi prietenii, nu ne mai anunțam zilele, că doar ni le știam prea bine.

Așa că în ziua cu pricina, ne prezentăm la el acasă, cu cadourile în brațe și cu mare chef de chef.

Era cam suspectă liniștea de la el din apartament. După zeci de bătăi în ușă și maltratat soneria, într-un final ne deschide. Așa sperietură am tras când l-am văzut în cadrul ușii… nici când aveam patru ani și am văzut „Dracula”, nu m-am speriat așa.

Era într-un capot înflorat de-al maică-sii… și toată fața îi era acoperită cu namol, de fapt, cum am aflat mai târziu, argilă. Săracul om se îndrăgostise de o fătucă și spera să-i cucerească inima în acea seară, la propria-i aniversare. Disperat, a încercat să scape să-și curețe fața în ultim moment… Dar minunile nu se întâmplă cât ai bate din palme, coșurile nu dipăruseră pe loc, așa că și-a anulat bairamul și stătea bosumflat și cu argila pe față,  prin păr, prin cameră… Uite cum din cauza coșurilor și-a ratat majoratul, dar și noi un chef care se anunța de pomină.

În loc de chefuit am stat cu el să-l consolăm, că doar era prietenul nostru… iar de voie – de nevoie, i-am oferit umerii noștri, pe care să plângă.

Dar povestirea are un happy end, că a învățat cum trebuie să aibă grijă de ten, coșurile au dispărut și cu ele au dispărut și poreclele răutăcioase. A! Și ca prin farmec a avut și prima iubire, chiar fata pentru care a început tratamentul de la bun început.

Povestioară cu final fericit scrisă pentru SuperBlog 2013.