Doina noastră… românească

Doina noastră este pur românească și nu este familie din România care să nu fi avut Doina în casă. Doina are de azi și un imn al ei, un imn în colaborare Krem. În caz că nu v-ați dat seama, este vorba despre Doina, mezina familiei Farmec.

Îmi aduc aminte de mama cum își îngrijea mâinile crăpate de la atâta muncă, cum își aplica cu grijă crema dimineața și seara.

– Da’ ce face crema asta? o întrebam curios.

– E foarte bună pentru crăpături, îmi răspundea ea.

Băiat deștept, am reținut că acea cremă din tubul alb face minuni atunci când e aplicată peste crăpături.

Așa că într-o zi, rămas singur acasă, mi-am pus în aplicare un plan diabolic de a-mi repara toate jucăriile stricate, că doar nu era jucărie care să scape neciobită după ce ajungea în mâinile mele.

Aveam nevoie de ceva care să „vindece” crăpăturile de la mașinuțe, soldăței și ce jucării mai aveam pe atunci.

M-am cățărat la raftul unde își păstra mama cutiuțele cu creme, am luat repede tubul de lapte hidratant și cu aceeași grijă cu care o văzusem pe mama că își aplica crema pe mâini, am acoperit toate jucăriile cu conținutul unui tub de Doina.

Nu mi-a reușit planul cu jucăriile, dar Doina mi-a fost folositoare atunci când, într-o vară, am cam exagerat cu scăldatul și după câteva ore de stat în apă, m-am ales cu o frumusețe de piele arsă de soare. Se cojea, aveam temperatură, iar orice mișcare mă făcea să plâng de durere. Ca să-și scape „puiul” de chinuri, mama a apelat tot la Doina, la tubul de lapte nutritiv vitaminizant, din tubul alb și cu delicatețe mi-a calmat pielea iritată de soare.

Doina mi-a fost alături și atunci când am crescut, iar cu mișcări stângace încercam să mă bărbieresc, rezultatul fiind niște obraji crestați și iritați de lama de ras. Doina era acolo, pe raftul cu creme și îmi calma iritațiile.

Mai târziu, prin liceu, pe când am început să activez prin trupe de umor, formate numai din băieți, numai mie îmi picau roluri de femei, că doar aveam plete de la mama natură și nu mai era nevoie de peruci în recuzită… De nevoie, mă machiam cât mai haois pentru rolurile respective, dar știam că Doina nu mă lăsa la greu, iar tubul alb cu lapte nutritiv îmi reda înfățișarea normală, scăpând ușor de machiajele hilare. Prin tehnica imitării învățasem cum să folosesc crema, că doar nu a stat nimeni după mine să mă învețe cum să aplic crema pe față, cum să-mi masez fața, apoi cu bureței demachianți să mă scap de vopseluri.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.