Mâncare ca la mama acasă

Îmi aduc aminte de primii ani când m-am mutat în Oradea. Învățat cu mâncarea bună (ca) la mama acasă, a fost destul de grea trecerea la mâncarea de burlac: pateu cu mult „E”, supă alfabet la plic, în care predomina aceeași literă „E” și nelipsiții cartofi prăjiți pe care-i știam prea bine cum să-i fac… aproape scrum.

Era bine cel puțin că nu speriam cântarul, îmi păstram fără probleme silueta.

De fiecare dată când „pregăteam” masa, începeam să salivez. Nu la ce aveam în farfurie, ci îmi aduceam aminte de mâncărurile din copilărie, de la mama de acasă. Fripturică, ciorbă la ceaun … SARMALE!!!

Ca un făcut, fix acum mi-am adus aminte de sarmale și mă lovi și pofta. Și văd cu ochii minții carnea tocată, bine condimentată și învelită în varza murată tocmai scoasă din putina din beci. Și mai „văd” cum stau în oală, între sarmale, bucăți de slanină, doar trebuie să fie sarmalele bine unse. Odată cu iluzia vizuală simt parcă și puțin mirosul sarmalelor, mirosul sărbătorilor… chit că acum sunt într-un birou, la servici.

Cu poftele mele, am și uitat unde rămăsesem. Aha! La mâncarea din copilărie. Ce bună era mâncarea atunci și ce greu se făcea.

Păi cum să nu fie greu?! Când tot ce intra într-o oală de mâncare era contorizat, numărat în funcție de câți membri are familia, luat pe cartelă, cu stat la cozi începând de la 3 dimineața…

Deh! Așa erau vremurile pe atunci, în comunismul copilăriei, pe vremea lu’ „to’arășu’”.

Ingredientele, ca ingredientele, că se mai rezolva cu o pilă la „Alimentara”, fiecare avea rude la țară, mai creșteam un purcel, o găină acasă. Dar cu „partea tehnică” era și mai greu: o familie avea dreptul, lunar, la o singură butelie pentru aragaz. Nu știu cum calculaseră „ăi de sus” consumul, că la noi se termina butelia în doar două săptămâni.

Cu toate greutățile din vremurile alea, nu lipsea mâncarea bună de la masă. Și diversificată. Nu ca acum, când mânc o shaorma și-i zic masa principală a zilei.

Dar acum în afară de lipsa timpului, nu mai am nicio scuză. Trebuie odată și odată să mă apuc de gătit. Ingrediente se găsesc la orice magazin, tehnologia a avansat, fiecare om își poate dota bucătăria cu cele mai bune cuptoare incorporabile, moderne, care mai de care cu display electronic, cu reglări de temperaturi. La așa tehnică până și un novice în ale gătitului se poate lăuda că are talent de Chef.

Dar mai e o chichiță. Vezi matale, cu o bucătărie bine dotată chiar nu ai scuze că ai ars friptura sau că nu a crescut cozonacul. Tot ce ai de făcut e să te ții de rețetă și să programezi cuptorul. De restul se ocupă el, că e destul de deștept 😉 .

Și nici măcar nu trebuie să umbli prea mult prin magazinele de electrocasnice ca să ai o bucătărie modernă. Intri frumușel pe net și cauți „incorporabile”. E bine așa… stai acasă sau la servici (dar să nu afle șeful), te informezi despre modele, afli date tehnice și vezi ce ți s-ar potrivi. Dacă mai „prinzi și câteva oferte, îți faci o bucătărie „clasa una”.

Păi așa poți avea cel mai bun pui la rotisor și nici nu te afumi învârtindu-l. Știe cuptorul cum să-l învârtă mai bine. Apeși nițel niște butoane, cuptorul e cuminte și te ascultă, masa e gata imediat.

Păi nu? Așa să tot gătești.

Articol scris pentru SuperBlog 2013.