Amintirile mă chinuiesc – 2. În chiloți prin Prefectură

Să tot fi fost prin vara anului 2000. Pe atunci, cu încă doi amici (Beni și Fiu) formam trupa de umor Anormal. 

Fuserăm invitați la un spectacol în Târgu-Jiu… ceva cu ocazia zilei orașului. 
Oameni serioși, ajunserăm devreme în Piața Prefecturii unde era amplasată scena. Și cum mai aveam câteva ore bune până să înceapă show-ul, ziserăm să vizităm și noi orașul… ei aș! În loc să vizităm și noi muzeele din oraș ; parcul cu sculpturile lui Brâncuși, Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu… începurăm, ca orice turist, cu terasele și barurile din preajma Pieței. După o bere, încă o bere și așa se făcură prea multe beri, timpul trecu și ne pomenirăm că direct de pe terasă, cu berea-n bot, trebuie să ţopăim pe scenă. 
La scenă, vestiare ciuciu, n-aveam unde să ne schimbăm. Și văzurăm noi în apropierea scenei o cladire mai pompoasă, păzită de un jandarm. Îi explicarăm paznicului cum că-i musai să ne schimbăm, să ne lase să folosim holul clădirii. Cum bietul om știa că toţi funcționarii erau la ora aia bine-merci acasă, cu burţile-n sus și numai el trebuia să stea ca prostu’ în picioare în fața uşii, ne lăsă înauntru fără nicio problemă.
Îi lăsarăm și berile din dotare să aibă grija de ele până suntem gata, măcar să păzească și el ceva mai valoros. Începurăm cu chiu cu vai sa ne schimbăm. Numai că brusc apăru un conflict între bericile băute până atunci și vezicile noastre, așa că fiecare cum eram, în chiloți, cu sau fără tricou și fără încălțări, fuga-fuguța la budă, fuga-fuguța înapoi unde aveam hainele.
Și cum alergam noi în chiloți, veseli, ușurați și gălăgioși pe holurile Prefecturii Gorj, dădurăm nas în nas cu un nenea, îmbrăcat la costum, care ținea și o servietă în mana. 
Urmă dup’aia o serie de fețe căzute: lu’ nenea îi cazu fața când ne vazu.. noua când îl văzurăm pe el, că știam că suntem singuri… și îi cazu fața și bietului jandarm de la intrare când îl salută respectuos pe nenea ăla: „Un week-end placut sa aveți domnu’ prefect!”