Ziceau ăștia pe la știri că bogătanii româniei resimt efectele crizei, le-au cam scăzut averile. E-te fleoșc. Săracii oameni bogați.
Râd eu, râd, dar nu e râsul meu ăl bun. Vorba aia: „situația e gravidă și prezintă umflături”. După o … (hai să-i zicem) mică promovare la servici, muncesc de două ori mai mult și nu mai am timp să fac bani. E criză și se simte, se lasă cu usturimi la buzunare.
Dar și sărăcia are părțile ei bune.
Am redus cheltuielile, iar primul tăiat de pe lista e abonamentul la autobuz. Am redescoperit mersul pe jos, fac mișcare. O oră de mers pe jos de la lucru spre casă și deja am dat jos trei kile ca prin magie. După zece-unșpe ore de agitație la birou și o plimbare de o oră, dorm ca un prunc (și nu, nu fac și caca-pipi în scutece ca bebelușul, nu vă gândiți la glume proaste).
Că tot nu-s bani, am renunțat și la shaorme sau fripturici. Îs buni și cartofii, iar varza e un deliciu. Adio bombe calorice, bun venit fibre. Bucurie pentru colon. Sărac, dar mai sănătos.
Adio berică, adio sticle de cola. Dacă o să mă las și de fumat ajung mai pur ca un sfânt și o să-mi pupe toți moaștele când o să-mi dau obștescul sfârșit.
Nu-i așa că sărăcia e mană cerescă? Lasă că scap eu de ea și mă întorc la cele lumești.
Și așa, făcând haz de necaz: vestea bună e că ieșim din criză, aia rea e că intrăm în comă.
