Faza zilei de ieri:
Mai marii de la OTL Oradea au hotărât, noi ne conformăm. De luna asta toate cardurile de abonament pentru transportul în comun(ă) trebuie personalizate, cu poză, nume, adresă, număr de telefon… la care aș mai adăuga eu, grupa sanguină, antecedentele penale și arborele genealogic pe ultimele trei ramuri cu frunze cu tot.
Zis și aproape făcut.
Aseară m-am dus să mă personalizez… la abonament.
La chioșcul de bilete, funcționara era foarte amabilă, serios, chiar era amabilă, lucru de apreciat, căci e așa de rar întâlnit. Îmi explică cu răbdare cum va fi cu noile carduri, ba chiar îmi explică de trei ori ca să înțeleg și eu o dată.
Toate bune și frumoase până vine momentul să fac poza.
Așa frică îmi e de făcut poze cu fața mea, ceva de speriat. Nu că aș fi urât, dimpotrivă, sunt chiar prea frumos, ilegal de frumos, un adevărat Adonis în carne și mai mult oase (de când am dat jos burtica). Dar să trecem peste frumusețea mea nativă, deși aș putea să mai scriu măcar 300 de rânduri despre cât de frumos și perfect sunt. Perfect? Mai mult ca perfect. Perfect și simplu, că-s oltean.
Bun! Deci am stabilit că-s frumos, dar atunci de ce să-mi fie frică de poze? Că încă nu s-a făcut aparatul foto capabil să-mi capteze întreaga frumusețe, ete d’aia. Din toate pozele pe care le am, nu cred ca adun o jumătate de poză în care să ies bine.
Așa că mai mult de nevoie decât de voie, îmi iau aerul ăla de om serios și mă pregătesc pentru poza de abonament. Click, poza-i gata și mă crucesc de rezultat. Dezastru total. Cu părul vâlvoi cum n-o să-l aibă Mihai Trăistariu nici după alte zece operații nereușite și cu o privire la fel de inteligentă ca a lui Ciorbea… e clar, nu eram eu ăla din poză… sigur era altul, doar că avea tricou ca al meu.
Am spus că tanti de la chioșc era amabilă? Am spus. Și-a stăpânit râsul și am repetat operația. Eee, altă treabă… același rezultat. Mă dau bătut. Aia era cea mai frumoasă față pe care puteam s-o am la ora aia și gata.
Ușor jenat, o dau pe glumă și mă scuz, zicând ca nu-s fotogenic.
– A, nu… nu e nicio problemă, camera foto nu e bună, zice funcționara de la ghișeu.
Liniștit că am scăpat, că e vina camerei foto, nicidecum a mea, îi zâmbesc complice. Dar nu s-a putut opri, și și-a continuat ideea:
– … și dacă erați fotogenic, tot urât ieșeați în poză.
Țțț, prea multă sinceritate.
