Cândva, prin vremuri de demult apuse existau pe marginile drumurilor niște spații frumos amenajate, pe care circulau oamenii. Cei tineri, care nu au prins acele vremuri frumoase ar trebui să știe despre acele minuni urbanistice. Se numeau trotuare. Și nu, nu erau făcute de doamnele alea scâlciate de pe marginea șoselei de centură. Aia e doar o expresie, nu intru în detalii.
Trotuarele erau menite să protejeze pietonii. Așa este, copii, pe acolo se plimbau pe jos în deplină siguranță, cândva, oamenii.
Tot prin vremurile alea, dacă ai fi urcat cu bicicleta pe spațiul ăla sfânt, destinat mersului pe jos și te prindea nenea milițianul, o îmbulinai rapid.
Îți lua ăla fain-frumos ventilele de la roți și cu „caucioacele” în stare flască te plimbai cu bicicleta în brațe prin oraș.
Dar vremurile s-au schimbat, ne-am tehnologizat, ce mama dracu’. Ne-am motorizat de tot.
Cum pentru mulți mersul pe jos înseamnă pașii făcuți până la mașină, ne-am adaptat și noi… la vremuri noi… Cu noi nevoi.
(hai că fac și rime stupide, zici că-s textier la Paraziții)
Las versurile, că nu-s de mine și mă întorc la ce mă frământă. Printr-un fel de metamorfoză kafkiană, trotuarele au devenit la început parcări și implicit parte carosabilă.
Omul și mașina au conviețuit o perioadă.
Apoi a apărut el, artistul, omul cu găleata de var. A tras o dungă pe jos și a zis: Pe aici nu se trece. Asta e pista pentru bicicliști mânca-ți-aș. Că Oradea e Capitală Verde, ember*.
Apărute de nicăieri și terminându-se în vreun pom, pistele pentru bicicliști au invadat orașul. Desenate haotic, dar cu talent, total inutile celor cărora le sunt destinate, pistele au împărțit trotuarele în două: jumătate pentru cei cu două picioare, jumătate pentru cei cu două roți. Restul de 100% e pentru mașini.
O scurtă plimbare pe jos prin oraș a devenit o adevărată provocare. Cu nervii încordați la maxim trebuie să ai grijă la biciclistul care vine din spate, dar să te ferești și de mașina care vine din față. Dar cu grijă, nu cumva să atingi vreuna din mașinile frumos parcate, că-i iei vopseaua și vine proprietarul la tine cu bâta de baseball.
Ai chef de-o plimbărică sau pur și simplu ai ieșit să cumperi țigări? Nu uita să te echipezi corespunzător. Vesta reflectorizantă e obligatorie, seara musai să ai lanternă frontală să fii văzut în trafic, iar niște cotiere nu strică niciodată.
Aștept cu nerăbdare ziua când mersul pe jos va fi scos în afara legii.
(*ember = omule – expresie împrumutată din limba maghiară)
Adriana
13/08/2013 la 11:29 am
Ei, astăzi eşti pe gustul soţului meu! Dacă ai şti câte minute îmi mănâncă mie la fiecare plimbare?! Minute în care se plânge de tot ce ai scris tu aici! Hotărât lucru îl pun să scrie! Să se ştie şi despre Braşov! Să îmi lase mie plimbările pe trotuarele din Braşov( care trotuare?) fără astfel de poveşti şi să-ţi urmeze exemplul. Dar nu ştiu de ce nu cred că am eu bafta asta! Aşa că…succes şi vouă…ca şi nouă! Ce ţi-e şi cu modernizarea asta!
Iulian M.
13/08/2013 la 7:14 pm
Eee.. pai de, noi barbatii gandim la fel (Y)
Nici in Brasov nu mai sunt trotuare?
Sa stii ca astia vor sa aduca trotuare de import, ca ale noastre nu mai sunt bune.
spanac
13/08/2013 la 11:50 am
nu nene. la mine pe trotuar merg cum vrea muschiul meu. ca e pista sau nu. imi place cand mai e vreun automobil in spate. si n-are loc de mine sa treaca. si merge ala cu 5 la ora in spatele meu. ca de-al dracu nu ma grabesc sau ma dau la o parte. ce cauta pe trotuar?
Iulian M.
13/08/2013 la 7:15 pm
Pai doar unu’ e Spanac. Sa se stie!
alin
14/08/2013 la 12:21 am
Daca Parazitii au versuri stupide, atunci de Velea ce mai zici ?! Si restul…
Iulian M.
14/08/2013 la 8:48 am
Am zis de Parazitii ca doar pe aia ii mai ascult din cand in cand…
Velea? Cine-i ala?
alin
14/08/2013 la 9:56 am
Alex Velea :
http://1.bp.blogspot.com/-zhhiTDcuDMU/UgSsZCEh9YI/AAAAAAAAbYQ/CwmVvHy-EVE/s1600/1003496_396957563757724_988679251_n.jpg
Iulian M.
14/08/2013 la 10:21 am
Ioi Doamne, imi spurcasi frumusete de blog
alin
14/08/2013 la 4:59 pm
Ce sa-ti fac, ti l-am aratat ca sa stii cine e
Dupa tiganul asta lesina toate curvele de 15 ani din Romania, i-ar suge pula minorele astea pana ar straluci daca le-ar lasa
alin
14/08/2013 la 12:24 am
O sa vina cat de curand si ziua aia… Omul, ca specie, este o fiinta extrem de proasta si de stupida. E disperata dupa noutati si face lucruri care culmea, ii vor grabi moartea si nu va apuca nimic nou…
Cristian
15/08/2013 la 12:52 pm
Eu stau pe bulevardul Unirii si prin fata blocului meu este o nebunie intreaga. Biciclistii ii injura pe cei cu caini. Cainii vagabonzi se iau dupa cei cu stapani si tot pe biciclisti ii alearga. Babele se sperie de cainii care alearga si il injura pe primar. Cei care fac jogging ii injura pe biciclisti ca starnesc cainii si cainii ii alearga si pe ei, Cei cu masinile vor sa parcheze si folosesc tot pista ca sa ajunga la locul lor si ii injura pe biciclisti care le zgarie masinile, Cei cu rolele au parte de un asfalt lin si prind viteza insa sunt surprinsi de biciclisti din spate. Pe cine credeti ca injura?
Biciclistii sunt cea mai injurata categorie, pe strada mea.
Iulian M.
15/08/2013 la 1:43 pm
Tragi-comic.
Partea urata e ca saracii biciclisti sunt injuarati chiar daca nu-s vinovati.”Desteptii” care au hotarat traseele ar trebui injurati, sa sughita toata ziua.