Aventurile lui Pipicaca – 9. – Pipicaca o face din nou

Uitasem de el, cel mai tâmp personaj din toate timpurile. Mai tâmp decât pițiponcii care se perindă pe la televiziuni de luni până vineri la orele 18. Doamnelor, domnișoarelor, domnilor și domnitorilor… el, chiar el… Pipicaca. Ajuns azi la episodul nou…ăăă. 9. Dacă nu știți cine e Pipicaca, citiți repede și celelalte opt episoade din aventurile lui.

Story: Cum e timpul numai bun de sărbătorit și povestirea care urmează e plasată în timp și spațiu tot în vremuri de sărbători. Era un Revelion ca oricare altul, cu (prea) multă băutură, mâncare în noaptea de trecere dintre ani și… mâncărimi – a doua zi.

Cum atmosfera lâncezea la cheful de „rev”, de plictiseală începem să jucăm un joculeț inofensiv, din care nimeni nu avea de suferit… mai puțin Pipicaca. Joculețul avea un nume codificat, foarte inteligent ales, din care nimeni nu putea intui ce urma să se se întâmple, și anume „Hai să-l îmbătăm pe Pipicaca”.

Iar mecanismul jocului era foarte complex: un individ se ducea cu două pahare pline cu tărie în colțul în care stătea singur și nebăgat în seamă, Pipicaca. Și începeau urările de la mulți ani, pupăturile, ciocnitul și golitul paharelor. Apoi venea un al doilea, al treilea individ, cu un al doilea, al treilea pahar. Și alte urări, alte pupături, alte pahare ciocnite și golite. Și așa noi beam doar un păhărel, atât cât să ne fie bine, iar el doar doișpe-treișpe, atât cât să-i fie rău.

Dar vezi matale, că nu întotdeauna planurile se și îndeplinesc. Pipicaca căpătase*, probabil, imunitate la joculețul nostru.

* – cacofonie intenționată 😉

În loc să se îmbete și să se moleșească, Pipicaca s-a îmbătat și ( i ) s-a întărit. Alcoolul a intrat în reacții chimice cu prostia și i-au pus individului hormonii în mișcare. Nu a scăpat fată nepipăită de el, ba chiar unele guri rele spuneau că și câinele gazdei ar fi fost atins de mâinile pofticioase ale lu’ Casanova de Oltenia. Pipăia tot ce-i pica în labe și încerca să se bâlbâie pe latinește, că-n română nu mai putea: Pules capula quam gladius perdidit … sau ceva de genul.

Iar spre dimineață cărțile chiar îi zâmbesc și se lasă cu picat la așternut. Și nu pică singur, ca de obicei, ci cu o femeie adevărată… o femeie în carne, oase și boli. Vezi matale, printre invitate era și o tipă, pe care toți o știam că pică des prin așternuturi și nimeni nu se apropia la mai mult de-un metru, că deh, frica de infecții era mare.

Ei bine, Pipicaca ne-a demonstrat încă o dată că e neînfricat și nu-l sperie pe el niște amărâte de papule purulente.

Faptele au fost consumate, consemnate și am trecut cum am putut în noul an. Și doar e creștinește să începi noul an bine, cu un nou chef. După mahmurelile inerente de revelion, ne-am regăsit a doua seară la cheful de după chef. Am început a doua parte și cea mai plăcută, a jocului început cu o seară înainte și anume „Hai să-i povestim lui Pipicaca ce-a făcut azi-noapte”. Și când a aflat și el ce a făcut și mai ales, cu cine, l-au apucat pe ăsta niște mâncărimi în zona rușinoasă… și a început să se agite și să se scarpine. Mai trăgea o înjurătură, mai trăgea o scărpinătură.

În disperarea care-l cuprinsese, după ore de scărpinat s-a ascuns în baie. Un urlet animalic ne-a înghețat sângele în vene. Dăm buzna peste el în baie, pregătiți pentru ce era mai rău, dar nu și pentru ce aveam să vedem: în mijlocul băii stătea Pipicaca, cu pantalonii în vine și cu o sticlă de spirt medicinal în mână și urla cât îl țineau bojocii. Săracul, încercase să-și dezinfecteze… toate infecțiile, doar că de la atât scărpinat peste chiloții scorțoși își făcuse niște răni de toată frumusețea. În istețimea lui, crezuse că scapă de bolile rușinoase dacă își scaldă cuculețul în spirt.

Bine dracului că nu a adus careva în discuție subiecte precum cauterizarea rănilor sau sterilizare prin arderea microbilor că deșteptul ar fi fost în stare chiar să-și aprindă „torța olimpică”, doar-doar scapă de injecțiile cu penicilină.

Și a scăpat de injecții, că doar nu degeaba există Dumnezeul bețivilor. La câteva zile după aventuri, s-au aflat și aventurile de budoar ale lui Pipicaca. Obosit de la atâta pipăit, Pipicaca o luase pe stimabila donșoară pe sus, a aruncat-o pe pat, s-a cuibărit lângă ea și a dormit, simpatic ca un purceluș între ugerele scroafei-mamă.