Următoarea povestioară s-ar fi petrecut pe vremea lui Ceaușescu, undeva în București. Personajul principal: un om simplu, care trăise toată viața lui la casă. Și ăsta avea un obicei mai ciudat. În nopțile călduroase de vară, când i se făcea sete și nu putea să doarmă de la căldură, sărea pe fereastră în curte, scotea repede o găleată de apa rece de la fântână și își turna apa în cap.
După aia, bine răcorit, țop-țop, înapoi pe fereastră, se băga în pat lângă nevastă și dormea ca valiza în gară până dimineața.
Pe vremea aia se construia comunismul: se demolau casele pe rupte și apăreau peste noapte blocuri lângă blocuri. Așa ajunse și omul nostru să își piardă frumusețe de casă și să primească în schimb un apartament înghesuit, într-un bloc nou, la ultimul etaj.
A venit vara, au început căldurile și într-o noapte, omului i s-a facut sete. La fel ca în toți anii petrecuți la casă, s-a ridicat din pat și cu gândul la apa rece ce urma să îi astâmpere setea, a sarit pe geam.
