Criza e crunta, foamea urla in mate si tot (r)omul incearca sa faca un banut cat de cat cinstit. Se vinde la taraba orice, in functie de sezon. Si cum vara nimic nu se vinde mai bine decat o lubenita zemoasa, locul bostanarului producator a fost luat de indivizi cu fete dubioase, cu cefe late, posesori de bronz natural, chiu sase si patru-cinci lanturi de aur canit la gatul gros. Comercianti versati, absolventi de „facultate” la Jilava.
Incet-incet, lubenita de Dabuleni a fost inlocuita de cea de Rahova, iar cea de Poarta Alba bate lubenita de Gottlob.
Odata ajuns in dreptul tarabei, potentialul client devine victima sigura. Singura metoda de scapare e cumpararea a cel putin una bucata lubenita. Pretul e negociabil in functie de fata fraierului clientului.
Ca orice comerciant cinstit, (r)omul nostru are in dotare si o sabie pentru testarea lubenitei. Cu indemanare de ninja face rapid un dop in lubenita aleasa de fraier client sau, dupa caz, face dop clientului daca acesta nu s-a hotarat, inca, de cate lubenite are nevoie sa cumpere.
Daca tot ai avut ghinionul sa te opresti langa taraba cu lubenite, ai cumparat trei-patru sa iti ajunga pana maine (ca doar din douaj de kile de bostan, dupa ce arunci cojile iti mai ramane, acolo, o mana de miez rosu) nimic nu merge mai bine cu o lubenita decat un pepene galben, deci musai sa iei cativa ca „face bine la ficat”, iar otelul sabiei e toxic.
Spor la cumparaturi.
