Acas' Adevăr grăiesc vouă de prin oraș S-a deschis Grădina Zoologică din Oradea

S-a deschis Grădina Zoologică din Oradea

3 minute de citit
6
0
2,483

După mai bine de doi ani de când s-a închis și mai mulți ani de când era zoo doar cu numele, s-a deschis în sfârșit Grădina Zoologică din Oradea.

Dacă deschiderea a fost de ziua copilului, am preferat să dau prioritate „sărbătoriților”, că doar ideea era să merg la zoo, nu la grădinița zoologică. Nu de alta, dar se știe că în România unde-i gratis, e înghesuiala. Na belea! Și pe 2 iunie copii au avut intrare liberă. Logic, înghesuială ca în magazinele cu oferte la tigăi.

Despre Grădina Zoologică numai de bine. Chiar se vede efortul depus. Dacă până în 2008 când s-au aprobat fondurile pentru modernizare, animalele erau îngrămădite în cuşti prea mici, acum totul este nou, schimbat, are un aer vesel. Până şi semnele de avertizare sunt haioase şi… bilingve.

zoo oradea semn

Grădina şi-a dublat suprafaţa, am înţeles că ar avea cam 7 hectare. Zonele pentru animale sunt spațioase, chiar şi animalele par relaxate, mulțumite de noua lor casă. S-a încercat imitarea habitatului natural. Toate cuştile au geamuri prin care se pot vedea mai bine animalele, parcă nu mai e sentimentul ăla de puşcărie. Nu pot să nu remarc o asemănare între Grădina Zoologică din Oradea şi cea din Budapesta. Bineînţeles, păstrând proporţiile. A noastră, din Oradea, fiind, normal, ruda mai mică şi mai săracă.

Totul în jur e nou şi curat, aş risca să spun că e mai curat decât în multe din spitalele din România. Este stabilit şi un traseu de vizitare a grădinii, imediat după casa de bilete trebuie făcut stînga, dar deh, cine să-l respecte? Că doar aşa-i la noi… oamenii se inghesuie să intre pe unde scrie „Ieşire” şi să iasă pe la „Intrare”.

La capitolul animale, este loc de mai bine. Şi chiar există şanse şi posibilităşi să le fie mărit numărul ; mai este spaţiu neutilizat, sunt multe cuşti goale, unele populate doar de animale… din pluş.

zoo oradea - plus

Curând vor mai fi aduse animale, se pare că mai sunt aşteptate o cămilă, un tigru şi un leopard.

Iubitorii de mâţe pot admira tot un fel de pisoi negru, oleacă mai mare… un jaguar negru. De fapt îs doi, la fel de negri, la fel de frumoşi.

zoo oradea jaguar

De departe atracţia serii a fost pentru mine puiul de cangur, că din ăsta chiar nu văzusem. Simpatic până la Dumnezeu şi înapoi.

zoo oradea - cangur

Cireaşa de pe tort a fost un urs leneş. Cum stătea el tolănit la soare, fără griji… Asta până s-a săturat de leneveală şi s-a ridicat în două labe spre satisfacţia copiilor care apaudau ca la circ.

zoo oradea urs

zoo oradea urs

zoo oradea - ursi

Asta e… nu ştiu ce e, dar e simpatic.

zoo oradea - suricat

Ba ştiu… e suricat (cred).

E clar. O vizită la Grădina Zoologică face cât 10 terapii la psiholog…

zoo oradea - cerb

Păsărelele exotice ciripesc… din difuzoare. Asta nu pot să zic că m-ia plăcut prea mult. Nici păunul nu părea prea impresionat de ciripiturile false. Era mai atras de oameni.

zoo oradea - paun

Grădina zoologică este dechisă ăn fiecare zi de la ora 9.00 până seara la 7 fix (19.00), tarifele de intrare fiind pentru adulţi 10 lei, pentru copii până la 18 ani – 5 lei. Pentru familii (mama, tata şi un copil) – 20 lei sau 25 lei în cazul mama-tata şi 2 copii.

„Grădina zoologică se va putea vizita începând de luni, ora 9.00, conform programului de vizitare, zilnic între orele 9 şi 19, tarifele de intrare fiind pentru adulţi 10 lei, pentru copii până la 18 ani 5 lei. Vor exista şi bilete de tip familial (mama, tata şi un copil) pentru 20 lei respectiv 25 lei în cazul mama-tata – 2 copii”

Citeste mai mult: adev.ro/mn9fll

Grădina zoologică se va putea vizita începând de luni, ora 9.00, conform programului de vizitare, zilnic între orele 9 şi 19, tarifele de intrare fiind pentru adulţi 10 lei, pentru copii până la 18 ani 5 lei. Vor exista şi bilete de tip familial (mama, tata şi un copil) pentru 20 lei respectiv 25 lei în cazul mama-tata – 2 copii”,

Citeste mai mult: adev.ro/mn9fll

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria de prin oraș

6 Comentarii

  1. Octavian

    03/06/2013 la 12:19 pm

    Foarte bine ca sa deschi si e si maricica. Arata foarte bine in poze

    Dă-i replica

    • Iulian M.

      03/06/2013 la 2:48 pm

      E maricica, nu foarte, dar iti cam ia 2 ore lejer sa vezi tot. Pot sa zic ca am vazut cateva gradini zoologice la viata mea 😉 iar asta din Oradea chiar arata bine. (Y)

      Dă-i replica

  2. Dragos

    04/06/2013 la 12:31 pm

    Nu stiu ce sa zic, imi plac gradinile zoologice pentru ca-mi plac animalele in general, dar totodata ma gandesc ca locul animalelor este in natura si devin un pic cam trist cand vad animale inchise in custi.

    Dă-i replica

  3. Adina

    04/06/2013 la 4:52 pm

    Frumoase pozele. Imi pare bine ca ti-a placut. CIteam pe un blog, despre aceeasi gradina zoologica, numai critici. EU ce sa mai zic? La cum arata aia din Bucuresti, asta de la Oradea e spuma

    Dă-i replica

  4. peter

    05/06/2013 la 1:20 pm

    Nu am mai fost de foarte mult timp, in Bucuresti insa este foarte mult de vizitat, ai nevoie de multa apa si multa odihna sa o vezi pe toata de la un capat la altul ! 😀 😛

    Dă-i replica

  5. Radu Miclav

    27/06/2013 la 6:54 pm

    Din ce am vazut parte foarte interesanta gradina zoologica de acolo, in Baia Mare avem o gradina zoologica de toata rusinea.

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.