De când văzusem dulapul ăsta de la Denisuca, găsit prin Kaufland, mi s-a pus pata pe el. Musai să-mi iau și eu unul, că doar d’ăsta nu mai aveam prin casă. Păi ce? Altul are și eu n-am? 😀
Aproape un an de zile mi-am făcut drum prin Kaufland, că aveam sau nu treabă pe acolo, doar-doar dau cumva de dulapul ăla nenorocit. Și dacă tot intram în magazin, nu puteam să plec așa, cu mâna goală. Mai aruncam în coș câteva inutilități. Tot vânând dulapul, cred că am cheltuit de două-trei ori valoarea lui pe nimicuri. Între noi fie vorba, dacă îl făceam la comandă, cred că ieșeam mai ieftin, cu toate mărunțișurile alea cumpărate.
Cumva mă consolasem cumva cu ideea că prin Kauflandul din Oradea nu vor băga în veci dulap din ăla pentru mașina de spălat. Mă rog, Kauflandul ăla în care merg eu, că habar n-am câte … și nici pe unde sunt Kaufland-urile pe aici. Oradea asta duce lipsă de multe, dar mall-uri, supermarketuri, minimarketuri, megamarketuri și alte d’astea cu denumiri pompoase, are căcălău – se vede treaba că au orădenii bani de cheltuit … zic orădenii, nu eu, că eu nu-s orădean.
Numai că sâmbătă seara, cum căutam aiurea prin Kaufland o sticlă de vin și ceva de mâncare de pus pe lângă vinul respectiv, dau cu ochii de dulapul care îmi mâncase sufletul (și banii) o bună bucată de vreme. Nici nu m-am uitat la el, nici nu a contat că ambalajul era cam șubrezit, l-am aruncat pe cărucior și fuga acasă … (mai degrabă târât, că era destul de greu și incomod).
Prețul … așa și așa… 170 de lei. Se putea și mai ieftin, zic eu.
Dau repede să-l desfac, să-l asamblez… în trei minute mi-a pierit entuziasmul. Când am văzut câte plăcuțe, găurele, găurici și șurubele are, l-am lăsat întins pe hol, așteptând o zi ploioasă în care să am chef de făcut puzzle-uri.
Abia mai târziu am aflat că nu toate găurile alea trebuiau astupate. Cică unele sunt să reglezi dimensiunile rafturilor. Aiurea! Eu cred că erau puse „la derută” să te sperii puțin înainte de începe munca.
A doua zi a început „distracția”. În cartea cu instrucțiuni zicea că timpul în are două persoane îl pot monta este de 45 de minute. Eu fiind singur, logic că timpul de asamblare se dublează, deci … după trei ore de muncă, dulapul pentru mașina de spălat a fost gata.
Acum e mult mai bine, mașina de spălat nu mai e sufocată, ca înainte, că țineam pe ea toate soluțiile de curățat, detergenți, curpapirul și alte chestii din astea pe care oricine le are prin casă.
Acum că mi-am luat dulap pentru mașina de spălat, pot răsufla liniștit. Mai trebuie doar să-mi cumpăr altă mașină de spălat, că am uitat să spun… aceasta de acum, e doar de decor, că s-a stricat.
francisc
14/06/2016 la 5:59 pm
Dulap ai, masina ce-ti mai trebuie? :))
Iulian M.
14/06/2016 la 11:10 pm
O repar, da-o-n pisici. Nu mai baga balsamul.
Alexandru
16/06/2016 la 2:34 pm
Sa astepti aproape un an de zile pentru acest dulap este mare lucru. Ai avut o rabdare de fier si ai aratat foarte multa perseverenta. Dulapul este foarte ok si din ce vad eu este perfect pentru locul unde ai masina de spalat. Vazand ca au fost destul de multe componente in pachet mi-a venit in minte o situatie pe care am avut-o in week-end. Eram la un magazin (nu dau nume ca sa nu facem reclama) si faceam o garantie cand langa mine isi face aparitia un domn care tocmai isi cumparase cu 1 zi in urma un wc. Problema lui era ca in pachet nu exista o componenta exentiala care aparea pe schema de montaj si care ar fi trebuit sa fie in pachet. Inteligentii de la acest magazin aveau acea componenta pusa la vanzare separat fara ca macar sa fie specificat acest lucru. Bonus: tipul venea de la vreo 40 km..
Iulian M.
16/06/2016 la 3:20 pm
Asta da pățanie. Din păcate multe din magazinele din România nu își respectă clienții.
ioana
29/12/2016 la 9:45 am
Pareri dupa aproape un an de cand l-ai cumparat?
Daca vibreaza masina de spalat, il dezmembreaza? 🙂
Iulian M.
29/12/2016 la 12:36 pm
Sunt foarte multumit de achizitie.
Nu s-a dezmembrat :)))
Intre timp am shimbat si masina de spalat, am luat Beko … ei bine, de masina de spalat nu sunt deloc multumit, nu clateste prea bine si la 1000 de rotatii nu „vibreaza” e termenul potrivit, ci mai degraba incepe sa se plimbe pe hol si tremura din toate incheieturile… dar dulapul vad ca rezista fara probleme.
Reparatii frigidere
03/01/2017 la 10:29 am
Deci dulapul e invincibil.
dana
15/01/2017 la 11:02 pm
nu vreti sa-mi dati mie dulapul? si mie mi s-a pus pata pe el.
platesc dublu la nevoie. il caut de 2 luni si sincer n-am rabdarea dvs.
iar masina mea de spalat merge perfect.
sau poate mai gasiti unul intre timp sa-l achizitionati pt mine.
platesc transportul.
🙂
nu glumesc
Iulian M.
17/01/2017 la 3:25 pm
🙂 M-am chinuit prea mult sa il asamblez 😀 Nici nu ar avea rost sa facem asemenea targ. Eventual intrebati un angajat Kaufland cand mai primesc dulapuri sau poate reusiti sa faceti o comada la ei. Mult noroc!
dana
16/02/2017 la 6:11 pm
yeeeee… am gasit dulapul „mult cautat”
pretul a mai crescut cu 10 lei, dar nu-i bai
la 180 de lei, ca femeie poti cumpara lucruri mai putin folositoare decat dulapul 😉 iar dulapul acesta mi-a picat cu tronc, mai ales ca fostul proprietar a desfiintat usa dintre hol si sufragerie, si nu da deloc bine sa stai pe canapea si sa admiri masina de spalat; chiar si asa noua :))
acum, toti musafirii o sa admire noua mea achizitie
plus ca e si util; asa cum spuneati, solutiile si „curpapirul” vor avea spatiu „dedicat” :)))
mai ramane sa soseasca acea zi ploioasa pentru a-l convinge pe mult-iubitul meu sot sa-l asambleze :))))
salutari…
Iulian M.
16/02/2017 la 10:07 pm
Ma bucur 🙂 Chiar e o achizitie foarte utila. Sa-l folositi cu spor.
Melania
14/02/2017 la 6:30 pm
de maine il gasesti in magazinele Kaufland
dana
16/02/2017 la 6:14 pm
multumeeeesc… azi l-am achizitionat 🙂
Marius
17/01/2017 la 2:11 pm
Vedeti ca a bagat la LIDL saptamana asta dulap pt. masina de splat. 150 lei.
Iulian M.
17/01/2017 la 3:26 pm
De dulapurile de la LIDL nu stiu… dar tot cea de genul astuia ar trebui sa fie
separatoare cuseta
02/03/2017 la 11:35 am
Este f util!
Alexandra
15/03/2017 la 3:27 pm
Offf…si mie mi s-a pus pata pe el si nu stiu de unde sa il iau. Daca ma poate ajuta cineva…
Diana
19/03/2017 la 4:39 pm
Buna, am luat eu acum 2 zile. Deci il gasiti la Kaufland la 175 lei.
Alexandra
21/03/2017 la 1:23 pm
De la ce Kaufland l-ati luat? Eu am vb la ei si mi-au spus ca nu mai exista in magazine. Sa urmaresc ofertele. Multumesc mult!
Alexandra
21/03/2017 la 6:21 pm
Gata. Am gasit si eu. In sfarsit l-am cumparat si pot sa imi iau gandul de la el. Multumesc mult, Diana!
Alexandra
21/03/2017 la 11:27 pm
Gata. Am gasit si eu. In sfarsit l-am cumparat si pot sa imi iau gandul de la asta. Multumesc mult, Diana!
Iulian M.
29/03/2017 la 9:53 am
Ma bucur ca pot ajuta, macar cu acest articol 🙂
ale
29/03/2017 la 9:15 am
Și eu l am achiziționat azi de la kaufland la 180 lei. Urmează montarea ☺
Iulian M.
29/03/2017 la 9:51 am
Multa bafta! Este usor de asamblat, dar recomand citirea cu atentie a instructiunilor 😉
Dana
08/07/2017 la 9:15 am
Vreau si eu! Numai spuneti.mi va rog daca necesita fixare pe perete
Iulian M.
09/07/2017 la 11:44 am
Nu trebuie fixat pe perete, sta pe „picioarele” sale. Incadreaza masina de spalat pe partile laterale si este destul de rezistent.
Ana
13/04/2018 la 1:00 pm
Senzațional, după aproape un an de la incidentul/ căutarea asa zisului dulap.minune, hop – țop si eu sa ma laud ca l.am achiziționat de la Lidl ( bucuresti) .la suma fabuloasă de 164 de lei. Deci la câtă reclama s.a facut, al.naibii pret rezistă. Asa este, super dulap, sunt extrem de mulțumită de el , pentru moment ( el este încă în cutie) asteapta sa.i vina rândul la asamblat mai am sa.i achit soțului vre.o 2 beri ca sa prindă curaj la puzzle.
PS: am ras cu lacrimi la articol.
Florin
20/02/2022 la 8:40 pm
Am citit acest articol si observ ca nimeni nu spune la ce distanta de la podea este primul raft ,sunt masini de spalat de 80 cm si 85 de cm inaltime ,eu de exemplu am masina de 85 cm inaltime si daca nu e la minim 90 cm de la podea ca sa mai fie si macar 5 cm pina la primul raft nu am cum sa il pun deasupra masinii
I. Milcomete
22/02/2022 la 1:52 pm
Am masurat acum. Dupa aproape 6 ani inca mai dulapul si este la fel ca in prima zi. Pana la primul raft sunt 94 cm.