Cu mita-n sac

An de an aceeași poveste – un nou examen de BAC cu alte perle, dar cu aceeași mită. An de an aceleași scandaluri fără rezultat. O nouă frecție la piciorul de lemn.

Românul are o vorbă: prost nu e ăla care cere, ci ăla care dă. Și proști care dau au fost, sunt și vor tot fi în continuare. Că doar în Românica noastră scumpă, la propriu, e mai important buzunarul decât ce ai pe umeri. Problema asta a „învățământului” pe bani poate avea rezultate dramatice.

Iată o ipoteză care poate părea de domeniul fantasticului, dar să nu uităm că la noi totul e posibil. Circuitul mitei în natură.

Bazat pe plicul cu bani iese pe bandă rulantă absolventul de liceu care abia buchisește o subtitrare de film piratat, darămite o carte… fără poze. Tot acel individ cu diploma cumpărată ajunge student. Un act aproape inutil, căci chiar în România se poate înscrie la facultate și fără amărâta aia de diplomă de bac. Cu buzunarul gros și cu obrazul și mai gros devine preferatul profesorilor, trece de examene fără chin, iar viața lui de studenție e de fapt o vacanță continuă.

Cu capul gol, dar cu plicul mereu plin, omul nostru e acum masterand specializat în habarnistică.

Apoi, doar e ‘telectual, ce dracu’, își poate cumpăra o slujbă pe măsura pretențiilor. De ajuns în posturi importante, poate ajunge ușor, doar are antrenament de mic la datul cu plicul. În sfârșit, după ce a „investit” o viață întreagă, vine și timpul să culeagă roadele „muncii”. Și cum altfel?! Cu mita a câștigat totul, din mită va avea pretenție să facă averi.

Și ne mai mirăm că suntem conduși de politicieni semianalfabeți? Ne miră faptul că nimeni nu-și face datoria până nu i se flutură un plic prin fața ochilor?