Cu cardul plin, poți să mori și de foame …

Românie, Românie… țară a banilor de hârtie. Sau, mă rog, de plastic.

Chiar dacă avem toți carduri peste carduri, de debit, de credit, de cumpărături sau degeaba, tot cu banii chită în portofel suntem obișnuiți … și în siguranță.

Pe la noi, ăștia de la periferia Europei, cardul e aproape inutil. Poți să ai bani grămadă în cont, că rar găsești și un magazin în care să-l poți folosi. Fapt: Ieri, pentru a-mi lua un amărât de pachet de țigări am pierdut o jumătate de oră din viață și mi-am încercat norocul în vreo 4-5 magazine… sau ABC-uri cum se zice p’acilișea pe la Oradea. Nu acceptau plata cu cardul și gata.

Cireașa de pe tort și momentul în care mi-a venit să fac cardul bucățele a fost când văd un magazin care avea lipit pe ușă abțibild din ăla cu „Plătește aici cu cardul, zero la sută comision… plătești cu cardul ai numai avantaje…” blablabla-uri din alea atrăgătoare și mincinoase. Zic „hait, că l-am prins pe Dumnezo de picior” Aiurea. Cred că-l prinsesem, dar de alt organ, că vânzătoarea se holbă tâmp la mine și-mi zice ca la ultimul boschetar:

– Dacă iei doar țigări nu poți plăti cu cardul, că țigările au preț fix și magazinul nu câștigă nimic.

M-am blocat. Creierul mi s-a pus pe pause pentru câteva secunde. Stăteam cu cardul în mână și încercam să fac ceva. Orice, dar nu știam ce. S-o înjur? Să cedez și să încep să dărâm rafturile cu marfă din magazin? Să folosesc metoda Zglobiu vs. Băse și să-i aplic toantei o flegmă plină de muci între ochi? Nu. Sunt prea bine educat, mama mea nu a avut ce face și m-a dădăcit de mic cum să mă comport în societate. Și nu vreau să fiu obligat de nimeni să cumpăr ceva de care nu am nevoie.

M-am resemnat. Așa e viața la noi, la sat, că cam așa e pe aici pe la Oradea (cacofonie intenționată, nu săriți de trei litere în sus :-S  )

E trist să ai bani și să nu ai unde să-i folosești. Ba chiar, cum am mai pățit-o, în România cardul dăunează grav demnității.

Un alt eveniment mai vechi s-a petrecut în Billa. Din trei case, două funcționau. Era o aglomerație de zile mari, oamenii așteptau nerăbdători aliniați în două cozi imense. Ajung la casă, scot cardul să plătesc și tanti casiera se uită la mine de parcă i-aș fi dat o poză deocheată cu mă-sa. „Nu se pot face plăți că cardul că nu merg aparatele”. La casa vecină, aceeași problemă, altcineva care se credea în vreo țară civilizată și încerca să achite cumpărăturile cu cardul din dotare.

Rezultatul? S-au blocat casele și toți au așteptat până am scos amândoi bani de la bancomat, să putem face plățile. Și cine au fost cei înjurați de gloata furibundă adunată ciorchine în spate? Eu și respectivul client, că am avut nesimțirea să ne ținem banii în cont, nu în batistă ca orice român adevărat. Nimeni nu le-a zis „de dulce” celor din Billa, că era datoria lor să anunțe prin difuzoare că nu le merg cititoarele de carduri, că degeaba au magazinul plin de difuzoare prin care plictisesc clienții cu fel de fel de muzici nașpa. Sau măcar să lipească o amărâtă de hârtie pe undeva, prin care să avertizeze clienții. Ei aș! Ce pretenții am și eu!!!