Coșurile cadou devin din ce în ce mai apreciate și la noi

Deși e doar mijloc de noiembrie, se vede peste tot că se apropie Crăciunul… străzile au fost deja împodobite cu beulețe, în magazine au apărut bombonele și Moși Crăciuni din ciocolată. Poate ne grăbim nițel… sau așa de mult ne place Crăciunul că vrem să vină cât mai repede… Nu știu.

Mi-am adus aminte de o întâmplare de demult, pe când moda cadourilor cu coșuri de Crăciun nu ajunsese încă pe la noi.

Lucram la un patron italian care avea bunul obicei ca de sărbători să ne îmbuneze cu cadouri. Între noi fie vorba, dacă salariile erau mici, măcar de sărbători să ne bucurăm și noi. În fine, era atent ca măcar de Paști și de Crăciun să avem și noi o șampanie, o ciocolată, un panettone. Cadourile veneau cu mult timp înainte și stăteau în depozit sigilate în niște cutii mari, mate, de plastic. Muream de curiozitate să vedem ce primim, iar eu cu încă doi colegi ne tot făceam de lucru prin depozit și încercam să aruncăm un ochi în cutiile alea, în așa fel încât să nu rupem sigiliile sau să-și dea seama șefii  (care oricum știau de ce ne plimbam pe acolo).

Odată am reușit să desfacem o cutie și am văzut sticle. Multe sticle. Elegante, lunguiețe, ornate. Vaaai ce ne-am mai bucurat. Făceam pariuri cu ce or fi sticlele alea faine: coniac, vin, lichior fin sau cine știe ce băutură mai fină de care nici nu auzisem încă. Ne rodea curiozitatea, iar Crăciunul parcă se încăpățâna să vină mai repede, cu fiecare zi părea să fie și mai departe. Eram nerăbdători ca niște copii mici, ce să mai zic.

În sfârșit vine și ziua mult așteptată. Ultima zi de lucru din an, înainte de Crăciun. Ziua în care primeam cadourile. Aducem cutiile mari în secție și cotrobăim pe acolo, printre decorațiuni și ambalaje pentru cadouri. Și începem să ne împărțim sticlele fine. Erau frumos ambalate foarte fain, două câte două, într-un fel de plăsuțe țesute din paie. Încă nu știam ce conțin și abia așteptam să ajungem acasă și să ne facem de cap. Care mai de care își sunau prietenii să vină la un păhărel de ceva bun… Ce mai, era mare veselie.

Ca să nu mai lungesc povestea, ajung acasă și cu sufletul la gură desfac plăsuța. Cu mâinile tremurând de emoție scot sticlele alea frumoase, elegante, ornate și pline cu … ulei de măsline. Mi-a căzut cerul în cap. Bine că n-am făcut greșeala celorlalți care și-au adus și prietenii la degustare.

Mai târziu am aflat că la italieni uleiul de măsline este un cadou foarte apreciat și reprezintă cumva respectul față de ceilalți.

Pe atunci chiar era un chin cu coșurile alea cadou. Erau trimise din Italia deoadată cu materia primă de care aveam noi nevoie în firmă, cu acte pentru vamă și toate cele. Acum este mult mai ușor, consulți un catalog de coșuri de Crăciun, faci comanda online și gata, fără dureri de cap și de … portofel.