Când religia sucește minți rătăcite

Atentatul din Franța, de la sediul revistei satirice Charlie Hebdo e, clar, subiectul anului care abia a început.

Deși mie religia îmi părea ca o relație între dragostea față de Dumnezeu și cea față de aproapele tău, iată că fanatismul duce la atrocități.

Nu are rost să ne adâncim cu fanatismul religios în negurile istoriei, cu războaie purtate în numele lui Doamne-Doamne, cu vânători de vrăjitoare și convertiri forțate. Ne este de ajuns prezentul.

Am fost crescut în ideea că creștinismul are la bază iubirea aproapelui, cu întorsul obrazului atunci când ești lovit. Dar unii se pare că au rămas prinși în mentalitatea medievală, în care creștinismul echivala cu lupta împotriva a orice este diferit.

Fanatismul naște monștrii.

Iată că și ortodoxia română are fanaticii săi. Indivizi înguști la minte, care nu pot vedea dincolo de ce le permit ochelarii de cal:

„A fi solidar cu redacția Charlie Hebdo este ca și cum ai fi solidar cu un club de mafioți care au primit o bombă și au murit câțiva dintre ei.”

Cam așa scria pe Facebook mândru de el, Claudiu Bălan, un postac al site-ului sfințit cu agheazmă 2.0 – ortodoxiatinerilor.ro și al altui site unde extremismul este la mă-sa acasă – deveghepatriei.wordpress.com.

Cum dracului să te lase inima să te declari, în spațiul public, mulțumit cu rezultatul uni atac terorist în care au murit OAMENI? Cum poți să te mai privești în oglindă, să te crezi bun creștin, având o asemenea mentalitate? Cum poți să asemeni un grup de ziariști cu un club de mafioți?

Când văd asemenea indivizi care se dau mari creștini, propovăduitori ai spălăturilor de creier prin înșiruiri de cuvinte pompoase, iar dincolo de masca milosteniei nu au nicio fărâmă de omenie, mă apucă greața de tot ce înseamnă religie, biserică, creștinism.

Spicuind din articolul de unde este și fragmentul postat pe Facebook, scris pentru ortodoxiatinerilor de către același individ, teroriștii sunt într-un final adevărate victime:

„… Sigur că atentatorii musulmani sunt de vină pentru aceste crime. Însă nu ar fi avut mobilul crimei dacă credința lor nu ar fi fost batjocorită grosier și sistematic. De aceea, moral ei sunt și victime ale unei prese de tabloid dezlănțuite în fuga ei cuceritoare după resurse și bani.

Tragedia aceasta este o lecție dură de trezire pentru toată presa europeană.”

Halal asemenea gândire.

Fiecare om are dreptul creadă în ce dorește, zicem despre noi că suntem oameni moderni, dar iată că în anul 2015 mai sunt persoane care cred că cel care nu se încadrează în niște canoane trebuie omorât.

Este șocant ca în timpuri moderne omul să fie ucis pentru… râs. Realitatea asta aduce parcă cu abația din „Numele trandafirului” lui Eco, unde crime erau comise doar pentru a ține departe oamenii de „Poetica” lui Aristotel, cea despre comedie și râs.