Documentarul ăsta, Bizarre E.R., făcut de englezii de la BBC pot spune ca bate lejer orice horror hollywoodian. Mi se ridică părul pe mâini, spate și diverse alte zone numai la gândul că toate cazurile medicale prezentate în emisiune sunt „pe bune”. În fiecare miez de noapte stau cu ochii cât cepele în fața televizorului. Se duce dracului tot somnul. E o chestie perversă: știu că nu pot să adorm până nu comentez fiecare fază din episod, dacă nu mă vaiet o oră și nu îmi găsesc în fiecare seară cel puțin cinci boli închipuite ; dar tot stau cu ochii beliți pe TLC, de luni până vineri.
Bizarre E.R. prezintă cazuri neobișnuite cu care se confruntă medicii din secțiile de Urgență din Marea Britanie.
Cazurile sunt filmate „pe viu”, iar realitatea e mai cruntă decât orice film horror. Decât găleți de sânge, zeamă de creier și zombie apatici din filmele de groază cu buget redus, mai mult mă îngrozește un cârlig de undiță înfipt în deget sau un plămân străpuns de un creion.
La aproape fiecare caz din emisiune simt cum mă apucă și pe mine durerile. Apare unul cu bucile prăjite pe grătar, printre hamburgeri și cârnați, încep să mă apuce și pe mine mâncărimile în zona cu pricina. E adus la spital altu’ care a înghițit o scobitoare, încep să horcăi mai rău ca un ftizic.
Nu mai zic de cazul în care altul a venit la Urgențe cu un cârlig de undiță înfipt în boașe. Transpirat, chircit ca un fetus, cred că am trezit jumate de cartier cu urletele mele.
Noroc cu animațiile geniale băgate printre atâtea orori, să mai am un moment de relaxare, să nu-mi crape inima.
Nu am nici pe dracu dacă ma uit la un horror cu fantome obosite, fața lui Freddie Krueger nu mă mai sperie de mult, Dracula îmi pare un pensionar care mai bine ar juca table în parc, iar filmele de groază făcute de japonezi mă pun în încurcătură doar fiindcă toți actorii seamănă între ei. Dar când e vorba de un filmuleț în care e prezentată vreo operație, o fractură cu oase încălecate sau o banală extracție de măsele, mă apucă bâțul.
Vrei să rămân fără tic-tac la inimioară? Du-mă într-o sală de operații.
Dacă ar fi și chirurgii ca mine, nici nu ar exista noțiunea de suprapopulare a planetei.
