E pe bune sau e glumă proastă? Tablouri aurite cu Salam, Minune și Guță la Muzeul Țăranului Român

Se zvonește că un individ din Ploiești (pictor – își zice el, mai degrabă zugrav fără vreo sclipire de talent, aș zice eu) ar avea de gând să adune spuma maneliștilor într-o expoziție de … pictură(?!) la Muzeul Țăranului Român. Motivul nu ar fi culturalizarea șatrelor, ci exact opusul, manelizarea fărâmii de cultură care ne-a mai rămas.

Cică nenea ăla, George Vasilescu pe numele lui adevărat, ar vrea să organizeze o expoziție de tablouri numită cu tâlc „Confluenţe, influenţe – în artă” și ar vea adunate tablouri reprezentând adevărate valori ale neamului românesc: salamul, adrian copilu minune de vită, nicolae guiță, sorinel pustiu, carmen cerban, cornelia ca tanga, vali vijelie (ăstuia nu i-am mai pocit numele, că-i pocit el destul de la mama natură) şi marean mexicanu-mohicanu. A, da și Goran Bregović, că tot îi place mnealui acolo, între țigani.

S-o fi gândit omul nostru că țiganii, oricât de țigani ar fi, sunt avizi după artă. Așa e. Păi dacă au fost în stare niște conlocuitori din ăștia să călătoarească tocmai până la Rotterdam să se uite și ochii lor la niște tablouri…

În altă ordine de idei, individul, pictorul deh, se laudă că ar fi dat valoare (la propriu), unor gunoaie (și la propriu și la figurat). Gunoaiele, pardon, tablourile zice-se că sunt pictate în ulei și împopoțonate cu foiță de aur.

Ei, aici e aici. A comis-o iremediabil, maestrul. Marea greșeală „a lui artist” este că a folosit ulei. Să apară mai apoi glume proaste cu Salam în ulei? Păi se poate nea pictore?

Și musai ca tablourile să fie expuse la Muzeul Țăranului Român. E cel mai potrivit loc, pentru că toți maneliștii sunt țărani. E bine gândită mișcarea, nu?

”Artiştii pe care i-am ales să îi pictez mi-au părut personajele care au cel mai mare impact al publicului din România, chiar dacă există diferenţe în stilurile muzicale abordate. Ar fi păcat ca, peste 100 – 200 de ani, lumea să nu îşi amintească despre controversele pe care le-au creat aceşti artiști”, ar fi zis Vasilescu – pictorul de aur.

Într-adevăr, mare dreptate are artistul aici. Dacă luăm în calcul ritmul de împerechere „la negru”, păi peste 100-200 de ani aceste tablouri vor fi de o valoare inestimabilă și inimaginabilă. Iată deci, cum artistul s-a gândit și la viitor, căci asemeni altor pictori renumiți care nu au fost apreciați decât după moarte și viitorul mare pictor George Vasilescu, își pune speranțele într-o faimă postumă.

Deci, oameni buni, în viitor vom putea admira pe simezele galeriilor dă artă lucrări de excepție cum ar fi: „Nud de tigancă cu poalele-n cap” sau, de ce nu, un tablou realist, complet negru intitulat „Țigan la furat în miez de noapte”.

Ooof, arta mea…