Mamaia – un film cum rar poți vedea

Trei greșeli care mi-au stricat ziua de ieri:

* să cred despre „Mamaia” că e o comedie spumoasă, că doar joacă Stela Popescu, ce naiba. De când aflasem de film, așteptam o combinație dintre Singur acasă și Duplex, dar cu farse mai hilare și oleacă de spirit românesc. Un film românesc, dar cu aer occidental, că doar scenariul e făcut de Collin Blair și regizorul e spaniol Jesús del Cerro. Mare greșeală. Dacă aș fi știut dinainte că tot indivizii ăștia au făcut și „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”, mi s-ar fi aprins dracului beculețul și mi-aș fi salvat bănuții și o oră jumate din viață.

** să mă las dus de val la pseudocomedia asta insipidă fără de sare, piper sau orice condiment.

*** să mă așez lângă un individ care s-a îndopat tot filmul cu nachos, s-a balonat și a început să își dea aere la propriu. Măcar a fost în ton cu filmul. La fel de împuţit.

Filmul în sine a fost, aș putea spune, chiar relaxant. Atât de relaxant că pe la jumătate am început să moțăi. Ba chiar spre sfârșit am vrut să abandonez, să-mi recunosc înfrângerea și să plec. Dar ceva m-a ținut în scaun. Era așa de plăcută starea aia de somnolență…

Într-adevăr, „Mamaia” e un film cum rar poţi vedea. Interpretare submediocră demnă doar de actori plătiţi cu bonuri de masă la „Schimb de mame”, un subiect anost fără public ţintă şi replici fade care nu stârnesc nicio reacţie.

Rău îmi pare pentru doamna Stela Popescu, dar cu fiecare nouă „realizare” îşi pierde din strălucire, iar madam Matilda, personajul din film inspiră la fel de multă emoţie ca prosteala de la „farmacia inimii”.

Cât despre „realizatorii” străini de plaiuri mioritice, să-şi mai vadă şi de treburile lor, să nu mai încerce să strice industria cinematografică românească. Ne pricepem noi destul de bine s-o facem.