F.C. Penitenciarul – comedie într-un act

Între ultima noapte de fotbal și prima noapte de pușcărie, cei opt condamnați de lux ai fotbalului românesc, Jean cu Gică – Ioan cu George – Cristi cu Gigi – Victor și Gi… pardon, Meme se întâlniră cu deja experimentatul din lumea de dincolo de gratii – Jiji.

Era prima lor zi din lungul șir pe care le aveau de petrecut departe de lumea liberă.

Cortina se ridică încet, pe fundal se aude Lux Aeterna lui Mansell – soundtrack de la Requiem For A Dream, dar pe care românii o știu de la Românii au Talent. Cele nouă personaje bat mingea pe maidanul închisorii și mai scuipă niște coji de semințe de floare, în amintirea zilelor de glorie din tribune.

Ștergându-și mucii cu mâneca vărgată, piciul Meme scânci:

– Nea Jiji, da’ Nea’ Mitică și nașu’ Sandu de ce nu vin să se joace cu noi?

– Or veni și ei, acum că nașu e rezervă, zise Jiji masându-și gâtul cu o bucată zdravănă de telemea. Așteaptă să li se rezolve transferul. Bă, ascultă la mine. Dacă vin și ăștia, suntem unșpe, ne facem echipă, F.C. Penitenciarul și să vezi, pac-pac, tiki-taka facem în campionatul pușcăriilor. Facem eventul, acum și la anul … și la mulți ani.

– Nu, nu… orice, numai „la mulți ani”, nu! strigară toți într-un glas.

– Bă băieți, io mi-s faultat oleacă, vreau afară, se lamentă Jean.

– Da’ ce dracu’ să faci afară? Stai aici că avem nevoie de tine. Cine ne mai aranjează meciurile în campionatul interpenitenciar? se băgă aiurea în discuție și Nețoiu.

– Nețoiule, taci că te plesnesc, îi zise Gică Popescu, trăgându-i cu sete o palmă oltenească după ceafa lată.

– De ce dai în mine Baciule? se smiorcăi Nețoiu.

– Că așa meriți, javra dracu’. Ți-ai bătut joc de Universitatea Craiova. Tu ai ruinat mândria noastră a oltenilor, maidanezule.

Și pac-pac (vorba lui Jiji) îi mai trase o scatoalcă pe chelie și un șut în cur.

– Da’ nu vă mai certați, interveni Borcea, împăciuitor și cu pupilele dilatate. E prea multă vrajbă între noi.

– Ce-i Cristinele, ai inhalat gaz din butelii sau ai făcut iar supradoză de mercur? râde unul din verii Becali…

– Băi, jucăm o miuță sau ce facem? Hai că trece timpul și costă bani, urlă Copos.

– Tot la bani te gândești evreule? îi sări la gât Meme.

– Bă, jucăm. Jiji, pe tine te doare gâtul, așa că stai în poartă… în Poarta Albă, râde Borcea.

Între timp, Gică Popescu îi mai dăduse câteva palme peste chelie lui Gigi Nețoiu.

– Bă hahalero, Baciule, nu ai ieșit șef la FRF, hai că te facem șef aici. Fii căpitanul nostru.

– Haha, râde tâmp Borcea. Se întâlniră Baciul cu ciobanul.

– Borceo, las-o mai ușor cu argintul viu, că face rău la cerebel.

– Apropo de cerebel, bă, ce rău mă doare capul, se vaietă Pădureanu. Așa de rău mă doare… cre’că am hepatită.Vreau afară.

– De la hepatită nu te doare capul. Te înțeapă ficatul… filozofează un alt văr Becali.

– Și ficatul mă doare, mă dor și ovarele. Bă io-s bolnav rău de tot. Vreau afară, se plânge Pădureanu, ștergând-și o lacrimă imaginară.

– Acum ești bolnav, ăăă? Da’ ce ai? miorlăie Copos.

– Am … certificate medicale, tună Pădureanu. Am toate bolile și mai sunt și surdo-mut în timpul liber. Vreau afară.

– Tușește spre noi, nea Jeane, că vrem și noi să ne îmbolnăvim. Ce, noi să nu ieșim pe caz de boale? zice Meme, cu speranță în glas.

– Bă, io vă dau, da’ să nu ziceți la alții că de la mine ați luat gripa porcină…

Discuția pe teme veterinare le fu întreruptă de zgomotele seci pe care scotea capul lui Nețoiu când se lovea ritmic de o piatră. Gică Popescu îl mai trântește de două ori și se oprește gâfâind:

– Bă Nețoiule, da’ ești tare de cap. Fi-ți-ar capul al dracu’, că ți-ai bătut joc de Știința noastră. Bă Nețoiu-puțoiu, o știi pe aia cu zgura? … ‘zgura mă-tii, continuă Gică Popescu.  Nea Giovanni, ia cântă matale o sârbă, să-l joc puțin pe Nețoiu, așa ca la Calafat.

– Cum să-l joci, mă? hârâie Ioan Giovanni Becali

– În picioare. Morți pe pâine o să mânce. Cânt-o p’aia cu o iubire alb-albastră.

Și la un semn, încep toți să cânte, în cor, pe voci:

Ținem cu echipa noastră,

Și la bine și la rău.

O iubire alb albastră,

La Craiova e mereu.

O iubire alb albastră,

La Craiova e mereu.

Cortina se lasă ușor peste închisoare, acompaniată de corul fotbaliștilor și de chiuiturile lui Gică Popescu care încinsese o sârbă oltenească, așa, „ca la Calafat”, călare pe Gigi Nețoiu.