Leapșa cu porecle

Că românul are o imaginație debordantă, nu e o noutate. Și totodată, românul e un adevărat maestru în pus porecle. Rudă, prieten sau dușman, nimeni nu scapă fără un nume descriptiv… bine, mai puțin cei care spre nefericirea lor au deja un nume oficial ce nu mai are nevoie sa fie pocit, de genul: Păsărică Alexandru Dick, Poenaru Beckam Figo Zidan, Joacă-Bine Mirel, Ion Mariano Monamour, Sava Superman sau Cojocaru Tom Mac Bil Bob Constantin.

Cucuveaua – Iliescu, Mickey Mouse – Ponta sau Chioru’ Băsescu sunt doar câteva exemple de politicieni care au fost alintați la randul lor. Și cum putea să lipsească martie din post… el, chiar el, Jiji, Războinicul luminii, Mihai Viteazu, Gibonul din Pipera sau Fecali… numele real al personajului nu-l mai scriu, este nesemnificativ și oricum toată lumea e sătulă de el.

Dar nu despre poreclele celorlalți vroiam sa discut, ci despre cea mai amuzantă poreclă a mea, care m-a „bântuit” toată perioada liceului, fix din prima zi, când se aranjau clasele, iar cea care citea listele cu numele copiilor și urma să-mi fie patru ani profesoară de geografie, când a juns la mine, a strigat tare s-o audă toată lumea: „Mîlcomete – Brânză-n bete” … și tot așa mi-a zis până în ultima mea zi de licean. Marele noroc a fost că nimeni nu a preluat porecla asta și nu mă auzeam strigat „Brânză-n bete” decât la orele de geografie.

Acum, dacă ai ajuns să citești rândurile astea și ai avut o poreclă ce îți pare amuzantă, n-o ține secret, împărtășește-o, nu fi timid… ai puțin mai jos căsuța de comentarii, care e pentru tine și (nu)numai pentru tine. Iar dacă mai ai și un blog și ți-a plăcut subiectul, ești invitatul meu să-l preiei pe post de leapșă.