Ia-ți pisică și viața ta o să se schimbe

Mă sună într-o zi, o amică:

– Vrei pisică? Donează cineva un puiuț așa drăguț… E mascul, alb imaculat… Hai, ia-l și o să vezi că un mâț îți schimbă viața.

Zic s-o fac și pe asta și mă întâlnesc cu donatorul de motani albi. Vine individul și îmi dă pisica. Era „exact” așa cum fusese descrisă: femelă și neagră ca un tăciune. Și uite așa m-am ales cu Blackie, sau mai bine zis, Blackie s-a ales cu mine.

Duc ghemotocul ăla de blană acasă și încerc să învăț să o cresc. Prima regulă: ce mănâncă un pui de mâț? Cum ce? Lapte desigur. Da… poate un pui de mâț, nu și Blackie – pui de drac. Se uita la laptele din farfuriuță cam cum mă uitam eu, când eram mic, la supa de zarzavat. I-am făcut supă de pui… chiar dacă pentru mine nu găteam nimic, dar pentru mâță, orice, s-o impresionez. Adulmeca supa cu neîncredere, iar cu un scuturat din lăbuța dreaptă a vărsat toată supa pe jos – heeei, nu oi fi bucătar demn de MasterChef, dar nici chiar așa. Bine că există boabe aromate și plicuri cu cărniță, că altfel murea de foame.

Un lucru e sigur, pisica mi-a schimbat viața. Încet-încet a început dresajul:

– Nevoia de atenție. Când, uitându-mă la un film, nu am avut chef să mă joc cu ea, nu s-a supărat, nu a protestat. S-a pus cuminte pe covor, s-a scremut puțin și mi-a făcut o „bucurie” fix în mijlocul camerei. De atunci am învățat că am de ales: ori o alint când are chef, ori curăț ore întregi covorul.

– Nevoia de hrană. Mâncarea și apa trebuie să fie mereu proaspete, altfel scutură din lăbuță și își golește vasele cuminte vasele prin toată bucătăria… și ghici cine trebuie să curețe?

– Curățenia. Mi-a arătat că nu-i frumos să-mi las hainele aruncate peste tot prin casă. Dacă se întâmpla să mai las pe canapea vreun tricou, imediat îl trăgea jos și-l lua la scărmănat, de-l făcea numai găuri. Odată am lăsat ciorapii lângă coșul de rufe… acum nu știu, ori a vrut să mă avertizeze că nu-i frumos așa, ori i-a adulmecat și i s-a făcut rău… cert este că mi-am găsit a doua zi, ciorapii plini de vomă.

– Vânătoarea. Fiind totuși animal, are instincte de vânător și trebuie să se mențină în formă. Și ce să vâneze ea într-un apartament din Oradea? Cum ce? Picioarele și mâinile stăpânului. Că doar nu o vâna șoareci… nuuu, pe șoareci îi pupă. Uite dovada:

– Punctualitatea. Știe că stăpânul se trezește dimineața la șapte fără zece, să meargă la muncă, să câștige bani cu care să ia mâncare la pisicuță. Dacă stăpânul lenevește în pat peste ora de trezire, Blackie știe că trebuie să intervină. Așa că începe să miorlăie și să zgârie ușa de la dormitor. Toate ar fi bune și frumoase dacă nu ar face asta și în zilele de week-end, când speră și stăpânul la un somn mai lung.

– Pisica nu trebuie supărată. Trebuie să respect regula de aur dacă vreau să am parte de un somn odihnitor. Altfel, toată noaptea stă în baie și își râcâie litiera, iar dimineața la prima oră trebuie să adun tot nisipul împrăștiat.

Sabotoarea! Șantajista! Dar chiar mi-a schimbat viața. Știu că trebuie să deschid cu grijă ușa de la intrare, căci cineva mic și negru mă așteaptă să vin, știe când am vreo durere și încearcă să mă aline, iar atunci când sunt abătut face fel de fel de giumbușlucuri până uit de necazuri. Iar în fiecare seară, fiecare își revendică partea din mine… prietenă-mea se ghemuiește în stânga, iar mâța doarme în partea dreaptă, posesivă, cu o lăbuță pe pieptul meu.

Vă vine sau nu să credeți, articolul despre cum o pisică îți schimbă viața, participă la SuperBlog 2013, la proba despre… poșete Reeija.