Acas' di tăte pentru toți De strajă la Straja

De strajă la Straja

6 minute de citit
8
0
1,395

Stăteam așa, în ciuda plictisului la o terasă… eu, un amic cu prietenă-sa care-i supraveghea fiecare gest și un alt amic, pe nume de cod Mierău. Lui Mierău nu i-am aflat niciodată care îi era numele în buletin… toți îl știam doar după poreclă. Numele… de renume îi venea de la obiceiul de a se văita dimineața, cam în fiecare dimineață „mi-e rău… cât am băut azi-noapte? … mi-e rău… nu mai pot, mi-e rău”.

Dar era băiat bun Mierău ăsta, era amicul tuturor. Era foarte sociabil și peste tot pe unde îl purtau pașii împleticiți își făcea prieteni.

Buuun… Și stăteam așa la terasă, toți patru, sătui de aceleași ieșiri în fiecare weekend, aceleași discuții seci, aceleași fețe plictisite.  Hotărâm că-i musai să evadăm undeva, un weeekend. Zis și făcut, punem piciorul în prag… mai puțin Mierău care a pus fruntea, că-și cam pierduse echilibrul.

Mergem undeva, sigur mergem… dar unde?

Tot Mierău ne scoate din încurcătură. Știa el pe cineva, care aveau un prieten al cărui văr fusese în vacanță la Straja, în Munții Retezat. Zis și făcut, facem repede rezervare la vila Alpin și ne facem bagajele să mergem un weekend la Straja.

Ne întâlnim dimineața la gară, pregătiți de drum. Când să luăm bilete, sare Mierău ca ars, că de ce să luăm, că mergem cu nașul, că știe el mai bine, că ne rămân bani. Mai erau câteva minute până pleca trenul spre Cluj. Se duce Mierău descurcărețul să aranjeze afacerea cu nașul. Controlorul, nimic… nu ne ia fără bilet și pace. Și așa trenul pleacă, noi rămânem pe peron.

Până să găsim o mașină de ocazie, Mierău își făcuse deja curaj cu câteva păhărele. Într-un final ajungem la Cluj la fix să prindem acceleratul de București. Bilete și să fi vrut să luăm și n-am fi avut timp. Îl aveam pe Mierău… tot se lăuda el că rezolvă… doar prinsese curaj de la gradele din pahare.

Nu apucăm să ne facem comozi, că vine nașul… biletele la control… ne facem că plouă și-l lăsăm pe Mierău să-și arate talentul de negociator. Îl ia pe naș la o discuție privată… ce-i spune, ce nu-i spune, nu știu. Doar îl vedem pe naș că se îngălbenește la față, se răstește la noi să stăm cuminți în compartiment și pleacă. Până în Petroșani nu l-am mai văzut pe controlor. Normal, am început să-l luăm la întrebări pe Mierău, că ce i-a zis nașului de l-a afectat atât. Mierău ridică nevinovat din umeri „să mor dacă îmi mai aduc aminte, i-am spus și eu ce mi-a trecut atunci prin cap”.

Coborâm în Petroșani, trebuia să ajungem cât mai repede în Lupeni. Traversăm pasajul din gară și Mierău dispare. Apare după zece minute „hai că am găsit un nene, ne duce el până în Straja”. Și ni-l arată pe unu care se chinuia să urce într-o Dacie. „Băui un pahar cu el și e de treabă” zice Mierău.

Luăm repede bagajele pe sus, îl luăm și pe Mierău și fugim în stația de microbuze. Urcăm repede în microbuz și în câteva minute ajungem în Lupeni. De acolo până în Straja am făcut repede câțiva kilometri cu un taxi.

Ei! Și am ajuns în sfârșit la vila Alpin, pensiune Straja.

vila-alpin-straja

O frumusețe de vilă, era atât de liniște și aer de munte, curat.

Dacă nu l-am fi avut cu noi pe Mierău, chiar am fi zis că suntem în rai.

Peisajul făcea toți banii. Vila era plasată fix între două pârtii de ski, numai că era seară de august… mic detaliu pe care Mierău nu-l luase în seamă și i se făcuse chef de schiat.

Planificasem pentru a doua zi un traseu până la  Platoul Soarelui. Mierău, nu și nu, că el vrea să meargă la ski.

Luăm repede camerele în primire. Așa da cazare în Straja. Camere spațioase, plăcute. Mirosea a proaspăt, a curat. Plus internet wireless la discreție. Să nu mai zic de amabilitatea și promptitudinea personalului. Am primit chiar și sfaturi despre ce putem vizita în scurta noastră excursie.

Chiar dacă nu eram noi prea trecuți pe la biserică, am bifat pe lista de văzut și Schitul Straja, o așezare unică în România. Nu am putut rezista tentației de a vedea pereții tunelului de acces, tunelul cu 365 de sfinți, unde pentru fiecare zi din an este pictat câte un sfânt.

Tot prin amabilitatea personalului de la vilă am aflat și de priveliștea de la Crucea Eroilor, un alt loc în care musai trebuia să ajungem. Tot așa am aflat și de alte activități tentante pe care le puteam face la cerere: escaladă, rafting, tiroliană și, mai ales, cine și-ar putea o partidă de paint-ball?

Totul era perfect să ne încărcăm „bateriile” deja golite.

Obosiți după un drum plin de aventuri mergem la masă. În restaurantul propriu din vilă, ne-am răsfățat papilele gustative cu mâncăruri tradiționale… și cu niște papanași așa de buni… la prețuri jumătate față de cum eram obișnuiți prin ieșirile din oraș.

Cum eram lihniți de foame, făcusem niște burți de ne săreau nasturii de la cămăși. Mai puțin Mierău care se hrănea dintr-o sticlă de bere și ne explica tehnica lui de ski, cu capul înainte-n pom.

Se făcuse deja seară, și înainte de culcare mai stăm puțin, la o bârfă… că aerul ăla curat și tare parcă ne luase din oboseala drumului.

Nici n-am observat cum Mierău a și dispărut de lângă noi. „Hait, să vezi că ăsta s-a dus pe pârtie, să schieze în miez de vară” ne gândim. Și toți, cu mic cu mare, ajutați de personalul de la vilă, pornim să-l căutăm pe maestrul schior.

Îl căutăm, îl strigăm, ăsta nimic. Deja ne cam cuprinsese panica. Mult după miezul nopții îl găsim. Dormea ca un înger lângă cabană. Și cum i se făcuse puțin răcoare, avusese totuși grijă să se și acopere. Cu o bicicletă.

A doua zi nu l-am mai slăbit și l-am cărat pe amețitul Mierău prin toate locurile pe care ni le propusesem să le vizităm. Și la Schitul Straja chiar se întâmplă minuni. După o vizită acolo, poate de la icoanele făcătoare de minuni, poate de la cei 365 de sfinți, nu știu, dar lui Mierău i-a cam dispărut pofta de sticluță. Doamne ajută-l!

Cu aceste peripeții imaginare particip la SuperBlog 2013.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria di tăte pentru toți

8 Comentarii

  1. maria agurita ignat

    18/10/2013 la 9:47 pm

    frumos 🙂

    Dă-i replica

  2. Costi

    19/10/2013 la 1:00 am

    Frumos, bravo! Mi-ai facut pofta de o iesire la munte. 🙂
    Succes!

    Dă-i replica

    • Iulian M.

      19/10/2013 la 1:21 pm

      Multumesc.
      Si eu ce as mai pleca undeva, sa mai scap de stresul asta cotidian.

      Dă-i replica

  3. free logo

    05/07/2016 la 8:58 am

    Ce as mai lasa biroul asta deoparte o saptamana.

    Dă-i replica

  4. free logo

    07/07/2016 la 6:09 pm

    Maine nu este poimaine, weekend pentru munte.

    Dă-i replica

  5. Javascript function

    21/07/2016 la 8:52 pm

    Acum vine week-end-ul si pentru mine.

    Dă-i replica

  6. Reparatii frigidere

    28/12/2016 la 5:17 pm

    Macar citeva ore in mijlocul naturii .

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.