Ieri am vrut sa scriu, dar am uitat. Acum nu prea mai conteaza, ca am uitat si ce vroiam sa scriu. Adevarul e ca sunt oleacă uituc. Mai rau ca un mosulica afectat de … ce bine ar fi sa imi aduc aminte cum se numeste boala aia care provoaca pierderi de memorie! Macar asa am sti cu totii despre ce vorbesc :-O
Tot incerc de ceva vreme sa ii raspund la comentariu lui spanac, singurul care isi mai da cu parerea pe aici, pe la mine „pe tarla”. Am uitat.
De mic m-am luptat cu uitarea. Aveam candva o agenda in care imi notam chestiile importante, numa ca intr-o buna zi am uitat unde am pus agenda aia nenorocita.
Am incercat diverse metode anti-uitare, fara succes: pastile placebo pe care uitam sa le iau la timp, ate inodate la mana la care ma uitam prosteste si pe care le rupeam intrebandu-ma „ce dracu’ cauta atele astea pe mana mea?”, evenimente trecute in telefon – ce bine mi-ar fi prins sa nu uit telefonul acasa in momentele respective…
Dupa atatea incercari nereusite de a invinge uitarea, m-am decis ca e mai bine sa ma bucur de ea. Pot vedea, deci, linistit acelasi film de trei ori pe saptamana fara sa ma plictisesc. Cum imi place sa intalnesc mereu persoane noi, pot face cunostinta de mai multe ori cu aceeasi persoana. Ieri am imprumutat 50 de lei de la o colega de birou, sper ca nu-mi aduce aminte ca trebuie sa ii mai si dau inapoi. Si e o adevarata placere sa fac cumparaturile: plec dupa paine si ma intorc cu tigari, suc si o sticla de vin. Niciodata nu strica sa mai iau tigari si suc, chiar daca am deja acasa trei pachete si doua sticle mari de suc.
Da’ tot ii bine, deocamdata, ca imi mai aduc aminte cate ceva, nu-s ca in bancul ala cu Alzheimer: (ca mi-am adus aminte cum se numeste boala aia de care ziceam mai sus) mai bine sa ai Parkinson si sa versi juma’ de pahar, decat sa ai Alzheimer si sa uiti unde ai pus sticla.
