Așa-i la noi: mai întâi se moare, apoi se iau măsuri

Consider că titlul nu e deloc exagerat. Pur și simplu trebuie să se întâmple câte o dramă pentru a se face câte ceva. Ne lipsește gândirea în perspectivă.

Autoritățile s-au obișnuit de mult cu proverbiala minte de pe urmă.

Chiar trebuie să moară copiii din cauza obezității pentru a se descoperi, la propriu, mersul pe jos și importanța orelor de educație fizică din școli? Sau importanța monitorizării cazurilor de obezitate?

Indiferența autorităților, slaba informare a părinților și nepăsarea medicilor de familie poate ucide.

Recent a fost nevoie de încă o moarte, a unui adolescent electrocutat într-un carusel, pentru a fi luate la purecat parcurile de distracții.

Degeaba sunt mediatizate cazurile, degeaba se fac anchete după. Concluziile trase după fiecare tragedie în parte nu consolează pe nimeni.

Degeaba ne scărpinăm cu mâna stângă după urechea dreaptă și ne gândim că multe drame ar fi putut fi evitate.

Dacă s-ar rezolva câte puțin, măcar în cel de-al 12-lea ceas, tot ar fi ceva. Dar la noi o minune ține maxim trei zile. Timpul trece, oamenii uită și aceleași cazuri ce ar fi putut fi evitate se vor întâmpla din nou. Alți „actori”, același scenariu, ca într-un remake de categoria B.

Ne-am obișnuit prea mult cu „lasă că merge și așa”.