Să îmi fac permisul… să nu mi-l fac… grea decizie

Mă cam macină de ceva timp problema permisului de conducere. Și când ceva mă mănâncă, musai să mă scarpin. Nevoie prea mare nu am de permis, nu-l consider un must have, dar e util. Și mă mâncă și mai tare să-l iau pentru categoria A.

Bun… școala de șoferi nu mă sperie… examenele nu îmi mai provoacă emoții, că în ăi 22 de ani petrecuți prin școli am avut destul timp să mă obișnuiesc… polițaii examinatori nu mă intimidează… de șpagă nici nu se pune problema, că nu dau din principiu și, culmea, nici nu știu să dau. Totul pare simplu și frumos, dar totuși am o mică reținere…

La prima vedere nu pare prea complicat: un prim pas spre „plasticul roz” ar fi cel mai accesibil mijloc și cel mai lipsit de stres: căutari  pe moș Google, legislație rutieră și chestionare auto online. Încet, acasă, fără emoții și fără teama de a pierde ceva. Cred că ar fi bine, dacă încep școala, să nu mă duc chiar bou-de-baltă acolo. Sfaturi utile și  teste  ar fi destule pe net. Din gură-n gură și din blog în blog am dat și de site-ul permis-de-conducere.ro unde formatul de chestionare și teste drpciv simulează examenul pe calculator.

Buuun! Acum se pune problema: dacă totul e aproape o formalitate ; simplu: înveți – iei carnetul, nu înveți – per pedes sau te plimbă alții, atunci de ce am o reținere și parcă nu mă bucură atât cât ar trebui, ideea de avea carnet?

Cred că starea asta de lehamite o am datorită genului ăla de partener de trafic care se crede as în condus, „maestrul” care pornește la drum cu ideea deplasată ca el e l’ombelico del mondo și că lui nu i se poate întâmpla nimic rău. Și-s, parcă, din ce în ce mai mulți „Schumacheri” din ăștia. Cât despre respectul în trafic, e aproape inexistent… toți îs prea grăbiți să mai țină seama de ceilalți, să îi protejeze, să îi înțeleagă pe începătorii cu „mămăliga” în geam și mai ales, nimeni nu mai ține cont de bunul simț.

De unde și vorba: nu poți să spui că știi să înjuri cu adevărat până nu îți iei carnetul de conducere.