Puterea obișnuinței

Zice-se că obișnuința e a doua natură a omului. Dar ce te faci când deprinderile te pun în situații… amuzante, ușor penibile?

Obișnuit ca prietenă-mea să-mi fie alături, 24 de ore din 24, deci și cumpărăturile le facem împreună. Așadar m-am obișnuit să zic vânzătoarelor „mulțumim frumos”, în numele amândurora, căci de, sunt… un june cu educațiune. Dar vezi matale, că așa m-am obișnuit cu forma de plural, că și atunci când mă duc singur, tot „mulțumim frumos” zic. Dar nu mă stresez… cel mult, vânzătoarele ar putea crede că am personalități multiple, deci nimic grav.

Altă deprindere, mai bine zis lenea… de a comanda pizza acasă mi-a făcut cândva probleme. Păi când îți vine la ușă băiatul de la livrare, ce-i spui? „Mulțumesc, la revedere.” E ok, dai dovadă de bună creștere. Dar când ești la pizza în oraș și din reflex îi spui „mulțumesc, la revedere” chelnerului, pe unde mai scoți cămașa? Mai ales că după fața pe care a făcut-o, clar, ăla a crezut că-l iei la mișto, deci mai ai curaj să comanzi și altceva? Nu… că sigur ceea ce comanzi după o asemenea gafă va conține o cantitate considerabilă de salivă de chelner.

A… da, ceva trebuie să schimb, că m-am obișnuit să postez pe blog doar duminica… o să încerc să scriu ceva și sâmbăta 🙂