Îmi plac magazinele de metalo-chimice, cred că sunt singurele magazine în care aș fi în stare să stau 24 de ore, dacă m-ar lăsa cineva. Ador mirosul amestecat de detergenți, vopseluri și prenadez. Dar cel mai mult mă atrag obiectele de uz gospodăresc. Pot sta ore în șir uitandu-mă la sape, foarfeci pentru vița de vie sau cazmale. Și asta nu datorită vaporilor de aurolac din magazin. Sau nu în totalitate.
Mă tot gândesc să îmi iau o greblă, dar nu mă pot hotărî de care. Nu am link de la magazinul din colț, ca v-aș lăsa. În schimb mă puteți ajuta cu modelul, fiindcă nu mă pot decide dacă să îmi iau asta, clasică, asta aerodinamică sau asta cu coadă micuță și draguță.
Grebla e de nelipsit din gospodarie. Chiar și acum, înconjurați de atâta tehnologie, grebla e un „must have”.
Indiferent de sezon, indiferent că locuiești la casă sau la bloc, grebla e indispensabilă. În afară de utilizarea ei la clasicul adunat de frunze, aș putea să o folosesc, de exemplu, la golirea în mod economic a litierei pisicii strângând doar bucățile mai mari făcute de Blackie… sau pur și simplu poate fi folosită pe post de cuier, atunci când n-am nevoie de ea.
Păcat că am renunțat la pleata de peste un metru, că aș fi putut folosi grebla, cu mâner micuț și draguț pe post de piaptăn.
Cum au fost zapezile astea mari, mă gandesc acum ce bine mi-ar fi prins o greblă. Ce pârtii frumoase aș fi putut face în jurul blocului. Artă, frate! Nu ca pârtiile alea seci, făcute cu lopata de niște indivizi fără pic de simț estetic.
Ce bună ar fi o greblă când trebuie să zugrăvești… dai înainte cu grebla pe pereți și ai efect doi în unu: scapi și de lavabilul vechi și ai și model tridimensional pe pereți.
Să nu uităm că grebla îți poate condimenta și viața sexuală, decât să îți rupi unghiile în spatele nevestei, iei fain frumos grebla și faci, nene, niște zgârieturi de moare de invidie amantul ei, plus că dacă te ia așa, un pic cu oboseală, nu uita că coada de la greblă nu se înmoaie așa usor… poate fi folosită în fel și chip, sky is the limit.
E utilă și în bucătărie… nu îți mai arzi mâinile când înțepi punga magică din cuptor. De ce să folosești scobitoarea și să te arzi cu aburii care ies din pungă, când poți să folosești o greblă și faci operațiunea de găurire a pungii de la distanță și în deplină siguranță. O poți folosi și la modelarea pâinii în cuptor sau pur și simplu înfigi o bucată de carne de porc în greblă, bagi la cuptor, învârți nițel și gata, ai preparat un delicios pui la rotisor.
Am căutat să îmi iau de la un magazin d’ăla online, că prea zic toți că-i bun magazinul ala ca pâinea caldă și că acolo au de toate, dar pe lângă faptul că n-am simțit miros de aurolac când am deschis site-ul și nici greble nu aveau. Să-i ia dracu cu plasmele color, cu mașinile de spălat 3D și cu frigiderele cu microunde, că n-au nimic folositor pe acolo.
A.. și sa nu uit să mai pun încă odata link la modelele care m-ar interesa, dar nu ma pot hotărî de care sa îmi iau: asta, clasică, asta aerodinamică sau asta cu coadă micuță și draguță. Ţin să menționez că nu am fost plătit de niciun producator de greble să scriu acest articol, ci pur și simplu, chiar am nevoie de o greblă. 😉
fataverde
01/03/2012 la 8:36 pm
Ia zi, asta e articol platit, asa-i? :<
spanac
02/03/2012 la 11:07 am
ma, da o grebla nu face asa toate alea cum le-ai descris tu.
eu stiu, pt ca…. am o grebla!
d-aia originala de la mama ei!