La câte poze cu caltaboși, sarmale și salate boeuf a văzut Facebook-ul acum de sărbători, sigur are nevoie și el de-un Colebil. Dacă nici acum nu i s-a aplecat Facebook-ului de la atâtea urări inteligent copiate de pe alte site-uri specializate în urări tâmpite, înseamnă că are stomac server tare. Dacă nu s-a îngrețoșat nici de la miile de tăguiri în poze furate de pe net cu brazi împopoțonați sau pisici cu căciuli de moși crăciuni, atunci nu l-au deranjat nici link-urile virusate către filmulețe cu gang-bang made in Asia sau moși crăciuni care sodomizează reni.
Conform proverbului „spune-mi la ce dai like, ca să-ți spun cine ești”, lăicuitorii se împart în categorii de la cel care abia așteaptă să mai posteze careva, ceva, să-l blagoslovească cu un like, până la cei care se cred eroii Facebook-ului, adevărați lideri de opinie în ale share-uitului, like-ul lor fiind valoros.
Indiferent de postare, sunt unii care înroșesc butonul albastru de „îmi place”. Nu contează ce-i. Băi, e poză? Trebuie să-i se dea un like, că doar d’aia a fost postată. Dar nimic nu-i umectează mai mult decât o faptă caritabilă făcută cu mausul. Cum le pică în fața ochilor o postare umanitară, se aruncă pe butonul de like și apasă cu sete. Să vadă tot poporul cât de umani sunt ei. Bravo! Ai mai făcut o faptă bună. Și gratis pe deasupra. Păi nu? Mai bine un like gratuit decât o donație, că donația… costă bani.
De la roșii montane, la gaze de șist, mai bagă un „buie Măsescu”și „Free Gigi”. E rost de scandal? E primul pe baricade. Se și vede pictat de Delacroix, conducând poporul spre libertate, neînfricat cu o pancartă într-o mână, iar cu cealaltă împarte nemilos like-uri în stânga și-n dreapta.
– Na un laic laic de aici, crucea mamii voastre de popi îmbuibați, cu Mitropolia voastră cu tot… vrem spitale, nu catedrale.
– Stop super-imunității parlamentarilor, mama lor de pușlamale… Vor imunitate? Să aibă atâta imunitate cât a avut și Freddie Mercury.
Dar nimic nu poate întrece în ipocrizie like-urile pentru urâte și bebeluși.
Își arată vreo tipă oleacă mai urâțică, săraca, fața într-o amărâtă de poză? Hop suta de like-uri. Și toate-s de la alte tipe. Niciun like de la vreun bărbat. Numai de la femei. Și asta doar că ele se simt mai frumoase când văd pe una mai urâtă decât ele. Să fie clar! O femeie nu-i va spune niciodată „vai, ce bine arăți” uneia care arată mai bine.
Așadar, dacă ai vreo poză în care ai primit like „ca între fete”, șterge-o repede. Sigur e ceva în neregulă.
La bebeluși, stă altfel treaba. Proaspăta mămică are un omuleț pe care să-l arate lumii. Prima alăptare, primul scutec folosit, prima băiță… în pielea goală, bineînțeles sunt momente de aur care trebuie imortalizate pentru eternitate și împărtășite cu toți. De ce ar simți cineva nevoia să arate celorlalți asemenea momente intime? Și mai ales, de ce se găsesc oameni care să le aprecieze? O să arăți lumii acele poze cu copilul tău în puța goală și peste 18 ani? Mie unul nu îmi pare nimic magic în asta, ci mai degrabă stânjenitor.
Sunt persoane care dețin mii de fotografii, făcute la un minut distanță una de cealaltă. „Eu pregătind friptura” „Eu băgând carnea în cuptor” „Eu așteptând să se coacă friptura” „Eu stingând incendiul”.
Hai să facem un exercițiu de memorie. Ia un album foto, din ăla vechi, la care trebuie să faci efortul să întorci filele cu mâna, nu cu click-ul de la mouse. Cu fotografii îngălbenite de vreme, (agfa)color sau alb-negru. Simți cum se ridică un văl de pe amintirile ascunse pe care nici măcar nu știai că le mai ai? Simți cum pornind de la o imagine statică, în mintea ta prind viață acele trăiri de demult? Cum te-ai speriat de ursul împăiat de la Olănești sau cât ai plâns o zi întreagă că vrei să faci poze cu maimuța de pe plajă, la mare, de exemplu? Astea-s momentele la care ar trebui să-ți dai un like imaginar.
Răsfoiește acum și miile de poze de pe Facebook în care nu ai surprins nimic, decât moaca ta, în timp ce nu făceai nimic, poze făcute la plictiseală, în oglinda de la baie, dar la care ai primit sute de like-uri de al ceilalți.
Ce contează mai mult pentru tine, sute de like-uri primite de la necunoscuți sau propria apreciere?
Dana Lalici
04/01/2014 la 2:27 pm
dei articolul asta imi place. Dau kike, da' din ala pe bune!
Javra
04/01/2014 la 5:54 pm
De acord cu Dana, deşi e puţin cinic articolul tău… 🙂
Înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, "Recomandările săptămânii”.
05/01/2014 la 3:36 am
[…] Iulian Mîlcomete ne vorbeşte despre ipocrizia noastră: „Conform proverbului ‘spune-mi la ce dai like, ca să-ți spun cine ești’, lăicuitorii se împart în categorii de la cel care abia așteaptă să mai posteze careva, ceva, să-l blagoslovească cu un like, până la cei care se cred eroii Facebook-ului, adevărați lideri de opinie în ale share-uitului, like-ul lor fiind valoros… […]
Petre
05/01/2014 la 12:50 pm
Ipocrizia salveaza Romania … sau nu. 🙂
Iulian M.
05/01/2014 la 2:16 pm
Daca FB n-ar fi o metoda facila de promovare pentru blog, mi-as ingropa fara remuscari contul in cimitirul retelelor de socializare langa cele de hi5, myspace, meebo, netlog sau ce alte conturi am mai avut.
Marijuana
15/01/2014 la 1:39 pm
Facebook-ul a devenit sport national, daca n-ai cont pe facebook practic nu existi… si sa te fereasca dumnezeu ca la intrebarea: „ai cont pe facebook?” sa raspunzi cu: „NU”! Suntem ca oile ( sau berbecii),Frumos articolul.
Pace!
pat odihna vaci
31/03/2017 la 3:08 pm
Fara Facebook practic…nu esti in rand cu lumea,cu realitatea ce ne inconjoara! Din pacate!