Doi bărbați și-o caserolă

Înainte ca titlul să vă pună la încercare partea murdară a imaginației, hai să clarificăm din start această chestiune. Doi bărbați pot folosi o caserolă și în alte feluri decât două tipe – un borcan.

În căutarea perpetuă a fast-food-ului perfect din Oradea, am ajuns și prin Carrefour. Nu la standul cu mâncăruri semi-expirate de acolo, ci lângă, la un fast-food care rămăsese netestat.

Meniul era atrăgător, o copie îmbunătățită a KFC-ului. Prețurile cam la jumătate decât cele de la KFC și cantități aproape duble.

Totul părea perfect pentru foamea unui om care nu are în frigider altceva decât un borcan de gem și două plicuri de mâncare pentru mâță.

Doar o „mică” problemă mă ținea departe de mult râvnita mâncare. Trecuse mai bine de o jumătate de oră de când făcusem comanda și mâncarea tot nu apăruse. Individul care se chinuia să îmi pregătească mâncarea  tot își făcea de lucru pe acolo. Și foamea din mine deja începea să se combine cu nervi.

Nervii s-au risipit repede și m-a lovit râsul când am văzut și de ce întârzia mâncarea. Tipul nu reușea nicicum să închidă afurisitele alea de caserole cu salată. Le închidea dintr-o parte, se desfăceau în alta.

Zic să nu fiu rău, hai să-i dau omului o mână de ajutor.

El de-o parte a caserolei, eu pe cealaltă parte, începem munca de echipă. Dar ce să vezi? Munca românească și caserola chinezească nu reprezintă o combinație reușită.

Ale dracului caserole, că încăpățânate mai erau. Nu se lăsau acoperite și gata. După ‘j de încercări fără rezultate satisfăcătoare, am demonstrat totuși că forța e deasupra inteligenței. Le-am pus capac. La propriu.

Fericit, cu caserolele cu mâncare în brațe, ajung acasă hămesit, salivând de poftă. Na belea! După munca titanică la pus de capace, caserolele refuzau și să se deschidă. Din nou forța a învins inteligența, capacele devenind repede bucățele diforme de plastic.

Îs bune totuși la ceva și caserolele astea blestemate. Un pus de capac plus un deschis și se ard jumate din caloriile ce urmează a fi îngurgitate.