Cică norocul și-l mai face omul și cu mâna lui. O fi, dar ce te faci când norocul peste care ai dat, la propriu, ține doar de superstițiile scremute de mințile strămoșilor? Așa noroc tot să nu ai…
Totul a început cu un banal drum cu tramvaiul. Doar ce urcasem, că prietena mea începe să se foiască și-mi zice să coborâm repede la prima stație. Mă uit tâmp și încep să mă gândesc de ce să coborâm imediat din tramvaiul ăla, după ce am pierdut un sfert de oră din viață așteptându-l. Mno, zic, asta e, coborâm la prima.
Mă trage de-o parte și cu un gest discret mă pune să-mi privesc încălțările. Inițial m-a pufnit râsul. Toată marginea unui adidas îmi era plină de o diaree de câine, din aia cu stropi. O frumusețe de căcat, cum rar am mai văzut, de i-ar fi lăsat gura apă lui Radu Banciu.
Încă amuzat de penibilul situației și cum nu aveam niciun șervețel sau ceva care să mă ajute să scap cu… talpa curată, dau să-mi șterg tălpile, țărănește pe iarbă. Fac un pas în iarba de pe margine trotuarului, calc apăsat să se desprindă „norocul” și stupoare: în loc să scap de el, mi l-am dublat. Călcasem în alt căcat, al altui câine posesor de stăpân iresponsabil. „Splendoarea din iarbă” m-a scos din țâțâni.
Măi nene, dacă îți place să ai un câine care să te scoată la plimbare, păi atunci acceptă și responsabilitățile. O fi pudelul tău pufos și drăguț, dar căcatul lui nu e … Mă rog, nu e drăguț, că pufos poate fi. Dacă nu-ți place să se cace în mijlocul sufrageriei, atunci de ce mama peștelui îi lași căcatul pe trotuar? Că, la urma urmei, orașul tot un fel de casă este. Cum îl îngrijești așa îl ai.
Și nu, nu era căcat de maidanez, pentru simplul fapt că prin Oradea nu mai vezi lăbuță de maidanez. Din două una: ori i-au adunat hingherii, ori s-au mutat la din oraș, că orădenii nu-s buni la gust (îmi permit și eu o glumiță de căcat, în ton cu tema articolului).
Ideea e asta: ne uităm în curtea vecinului și ne minunăm de ce frumos e la alții, scârbiți de jegul de la noi. Dar jegul ăsta în care trăim, tot noi îl facem, cu fiecare hârtie aruncată aiurea sau chiștoc stins cu talpa pe caldarâm, cu fiecare stăpân de câine căcăcios care nu-și duce la capăt responsabilitățile.
Sper numa, că va veni și vremea în care unii dintr noi nu vor mai avea nevoie de astfel de pancarte ca în imaginea de mai jos, care să le amintească faptul că suntem oameni civilizați, nu papuași din ăia care se cacă după cocotier.
DJ Nunta Bucuresti
10/10/2014 la 8:30 pm
Nu ca m-as lauda dar am si eu o maidaneza, salvata din gunoi la 7 zile. Are 4 luni acum si iesim afara. Iesim cu punguta si servetel, ca buni europeni ce suntem. Dar sti ceva? nu am unde sa o arunc, nu sunt cosuri pe o raza de sute de metri. Trebuie sa merg cu punguta plina de rahat pana la bulevard unde e un cos ratacit pe un stalp. Deci…?