Acas' gura pacatosului Era noastră după Becali

Era noastră după Becali

2 minute de citit
5
0
1,496

becali in puscarie

Gigi Becali a făcut-o iar de oaie. Acum stă cuminte închis în țarc. Mare brânză nu e și cu arestarea asta a lui Becali.

Dar nu despre înjerul luminii e vorba acum, ci despre noi, cei din spaţiul carpato-becalo-danubiano-pontic. Începem o nouă eră, e anul zero post Becalic, cu campanii pro Becali mai greţoase decât mirosul de seu de oaie.

Proștii au memorie scurtă.

Brusc, Dan Voiculescu și toți „muncitorii de la Antena 1” au uitat de Gigi ăla care le dădea la mumu pe partea economică. Gigi Luminosu’ cel de azi e pe toate burtierele. Anteniștii fac spam cu toate ctitoriile binefăcătorului cavaler în armură Armani și călare pe Maybach. Gigi cel sfânt e de viță aproape nobilă, doar îi curge în vene sânge roș-albastru.

Pe VC Tudor l-a lovit amnezia și plin de spume sare ca un taur turbat în apărarea martirului din Pipera via Rahova. Dacă în urmă cu un an, când auzea de Gigi „maimuța curentată”, Vadim făcea mai multe crize decât într-o zi obișnuită, acum Becali nu mai e „banditul Căcărează”, „Sifiliticul” sau „aschimodia fricoasă”. E un sfânt, că numai sfinții sunt pictați prin biserici, nu-i așa? Iar tribunul euro-parlamentabil se jură că îl va susține pe Gigi până în pânzele albe de la cămășile de forță.

„Vinde, pleacă, mori!” Cam așa îl alintau  suporterii steliști, prin vremuri demult apuse, pe patronul stânei din Bucureşti. Acum peluza a îngheţat într-un moment de reculegere. Pierduţi, ca o turmă fără de păstor, steliştii au pus la naftalină fularele bicolore de la gât, le-au înlocuit cu pancarte „Fri Gigi”.

Popi pentru care ochiul dracului e mai sfânt decât Doamne-Doamne, fac mătănii, dau acatiste şi recită în cor „Tatăl nostru”, pentru tatăl lor, sfântul sponsor făcător de biserici mai abitir decât Ştefan cel Mare. Doar Biserica a inventat zeciuirea, ca şi metodă de mântuire pentru sufletele celor cu conştiinţa încărcată. Gigi vrea musai să-şi cumpere un loc în Rai. Dacă nu, tot face el ceva, vreun schimb avantajos de tărâmuri cu Dumnezo.

Istoria se repetă, iar Barabas va fi din nou eliberat. Amin!

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria gura pacatosului

5 Comentarii

  1. Catalin

    24/05/2013 la 5:40 pm

    Cu siguranta se va face simtit si de acolo ! (H)

    Dă-i replica

  2. Sergiu

    25/05/2013 la 11:42 pm

    Articolul este foarte amuzant, mi-ai oferit o portie buna de ras.

    Astia la TV n-au niciun alt subiect mai interesant decat asta. Am ramas uimit cand am vazut ca pe mai multe televiziuni se discuta inca despre arestarea lui Gigi Becali, desi au trecut nu stiu cate zile de atunci.

    Dă-i replica

  3. Razvan

    26/05/2013 la 1:18 pm

    E atat de amuzant si trist in acelasi timp. Fiindca e adevarat ;-(

    Dă-i replica

  4. sejur bulgaria

    29/05/2013 la 6:49 pm

    e cam de rasu plansu dar tare mi-e ca nu ramane treaba asa si apare ceva idubitabil :-s

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.