Una / zi (XIX)
Fiecare cioară își laudă puradelul.
Dacă ai intrat aici cu gândul la prostii, atras de titlu, să-ți fie rușine (da’ numa puțin). Eu mă refeream la obiceiul ardelenilor ca în a doua zi de Paște, fetele nemăritate să fie udate cu parfum de către băieți. Obiceiul e împrumutat de la maghiari și are diverse semnificații: fie ca fetele să nu se ofilească, fie că dacă sunt udate, fetele se păstrează frumoase tot anul. În schimb, udătorii primesc de băut, oua roșii și cozonac. După atâta amar de vreme petrecut în Ardeal, mie, ca oltean încă mi se pare …
O întrebare simpla, dar care ii încurcă pe multi. Ce sărbătorim de Paște? Sărbătorim ca așa e datina românească, căutăm orice ocazie sa sărbătorim ceva… Tăierea Capului Sfântului Miel. Sărbătorim înroșirea Ouălor Sfinte pe care le spargem într-un ritual din străbuni. Daca ar fi ținut vremea cu noi și n-ar fi fost ploaie și vânt, am fi dat de trei ori înconjurul Grătarului Preasfințit. Coloana sonoră e, ca în orice an, Marșul Sirenelor de la ambulanțele ce-i cară la Urgență pe cei căzuți la datorie în fața mesei prea pline pentru a o dovedi.
Textele şi imaginile aparțin blogului oltelean.com, iar preluarea fără a se specifica sursa textelor sau imaginilor de pe acest blog este interzisă.
Pentru mai multe detalii privind confidențialitatea utilizatorului, vizitează:
Politică de confidențialitate | Stocare cookie
Au avut ceva de comentat:
Daniela B: Foarte bun si informativ articolul! Multumesc mult pentru recomandari!...
Daniela B: Multumesc frumos pentru recomandare! Eu iubesc lenjeriile de calitate, ma fac sa...
Daniela B: Multumesc foarte frumos pentru aceste informatii!...