Blogal Initiative propune un joc – cum m-aș simți într-o casă fără ferestre… să îmi imaginez cum ar fi să trăiesc într-o casă care are ferestrele acoperite tot timpul. Ei bine, nu trebuie să îmi închipui, doar să îmi aduc aminte de vechiul apartament în care locuiam în chirie.
Din cauza roletelor de lemn de la geamuri care își ieșiseră demult din uz era mai sigur să fie lăsate în jos, fie zi, fie noapte. Cum apartamentul era la parter și orientat spre spatele blocului, totuna era poziția roletelor. Oricum nu putem să deschid geamurile. Fix în dreptul ferestrelor zăceau grădinile improvizate ale vecinilor de bloc, mai agricultori din fire. Iar bălăriile care reprezentau „minunatele” grădini depășeau lejer în înălțime apartamentul. Deci orice rază de soare care ar fi avut îndrăzneala să se aventureze spre apartamentul meu se pierdea prin labirintul de tufe monstruoase.
Încet-încet, m-am adaptat situației. Dacă omenirea tinde spre progres, eu mă întorsesem la nivelul bipedului neanderthalian care locuia în grote, departe de lumina soarelui. Din „păcate” am părăsit apartamentul-grotă fără să-mi descopăr talentul de a face picturi rupestre.
Cine ar fi mai potrivit să-l sfătuiască pe Arhi cum să supraviețuiască într-o casă oarbă? Dacă tot e provocat de Gealan să-și acopere ferestrele timp de o săptămână, poate chiar să-și dezvolte motto-ul blogului său „Din țara în care nici apocalipsa nu vine și din casa în care nici lumina nu intră”.
Sper să-i fie de folos sfaturile, că doar întotdeauna e mai bine să înveți din greșelile altuia.
Cu ce trebuia să mă confrunt zi de zi:
Când ieșeam din peșteră, pardon, apartament, observam o oarecare teamă a oamenilor necunoscuți de sta în preajma mea. În tramvai, de exemplu, chiar dacă era aglomerat, în jurul meu se făcea subit loc. Chiar dacă stăteam ca într-o peșteră, aveam apă la discreție și nu uitasem de existența săpunului, deci nu igiena personală era problema. Atunci ce îi speria pe oameni, că doar arătam aproape normal… aproape. De la luni întregi de lumină artificială și nopți pierdute în fața monitorului, mă alesesem cu o frumusețe de cearcăne și ochi iritați, roșii ca de vampir… sau cum credeau cei care se fereau de mine, de drogat. Deci, musai, înainte de ieși la lumină, nu trebuie uitate picăturile de ochi și anticearcănul (hai că nu doar femeile au voie să își dea cu d’ăsta).
La capitolul muzică, Arhi, dragă, stai departe de CD-urile cu „My Dying Bride”, „Sopor Aeternus” sau alte d’astea care pot provoca scurtări de vene. Că de la atât aer închis și lumină lăptoasă de bec, orice minte, chiar sănătoasă, o cam ia pe de lături. Și plus că nu-s sigur dacă te prinde vreo frizură emo de aia din desenele manga.
Dacă îți plac florile, mulțumește-te cu alea de plastic, parfumate cu deodorant de damă. Mie unul mi-a murit și cactusul la câteva zile după ce l-am luat de la … cactusărie sau cum se numește locul ăla unde se vând cactuși. Dacă nici măcar un cactus n-a făcut față luminii de neon, un trandafir oricât de roz ar fi, sigur n-are nicio șansă de supraviețuire.
Un singur avantaj ar fi în viața fără ferestre. Poți să dormi. Dormi când vrei, cât vrei, că oricum pierzi noțiunea timpului și nu îți mai dai seama dacă e zi sau noapte. Asta dacă nu ești nevoit să te ridici din pat și să mergi ca un zombi la slujbă.
