De când cu apariția telefoanelor deștepte, uneori mult mai deștepte decât utilizatorii lor, distracția se îndepărtează de ideea de amuzament, de relaxare. Distracția a devenit o industrie de lux, în care și ce-i – aparent – gratuit, costă.
Multitudinea de aplicații și jocuri cu plată sau pe ochi frumoși îți dă iluzia de libertate de alegere, dar totul se reduce la un singur fapt: relaxarea îți scoate bani din buzunar. Aplicațiile gratuite sunt pline de reclame, pop-up-uri care îți inundă ecranul când ți-e jocul mai drag. Nimic nu se poate compara cu o reclamă la… să zicem tampoane parfumate, în timp ce te chinui eroic să-ți manevrezi motoreta virtuală într-un motocross. Ori aștepți să treacă secundele alocate reclamei, ori îți tremură degetul de nervi, scapi un click pe reclamă și ajungi pe fel de fel de site-uri dubioase. Oricum ar fi, adio distracție.
Unele jocuri pot fi scumpe, atât de scumpe într-un final, cât un telefon nou… Cum ar fi SMTH, în care câștigă cel care își aruncă telefonul la cea mai mare înălțime… „mai sus, tot mai sus”. Dacă-l prinzi, bine, dacă nu, și mai bine… crește consumul de telefoane.
Iubitorii de iphone nu trebuie să se simtă marginalizați… au și ei la dispoziție varianta la orizontală – iThrow.
A dracului distracție, să îți arunci telefonul, ce să zic. Distracție de oameni cretini… La asta dețin un record neomologat cu mai vechiul meu Sagem My C-3 care nu a sucombat nici după ce a zburat în plan vertical, facând „broscuțe” ca pe apă, câteva zeci de metri 😉 Numai că nu era la distracție, ci la nervi.
O altă categorie de jocuri gratuite (gratuite cu ditamai ghilimele) ar fi cele pe care le descarci, dar dacă vrei să evoluezi în joc trebuie să cumperi cu banul jos fel de fel de îmbunătățiri fără de care personajul jocului nu poate supraviețui. Joci golf? Bravo, atunci sigur ai nevoie de crosa hyper-mega-magnetică, dar crosa aia nu are efect decât dacă îți iei pantofii subacvatici și pălăria galactică… ai prins ideea.
Pentru mine, jocurile pe telefon nu reprezintă nimic mai mult decât ceva cu care să-mi ocup timpul pe care, vreau – nu vreau, sunt nevoit să-l pierd zi de zi în baie. Decât să mă zgâiesc hipnotic la faianța albă de pe perete, mai bine joc, de exemplu, un tenis de masă. Mă relaxez… cică. De fapt mă încarc cu nervi. Cauză și efect – ăia-s nervii de dimineață.
Păi cum să nu-mi vină să fac țăndări telefonul, Xperia mamii ei de viață, când văd că personajul meu din joc, de altfel mare campion la ping-pong de masă (vorba unui amic), se intimidează când am anumiți adversari?
Așa se pierde cu firea, ceva de speriat. Nu sunt adversarii mai buni decât mine, ci personajul meu se tâmpește brusc și refuză să reacționeze la comenzi. Cred că vrea să-i fac upgrade la paleta neagră pe care nu pot să o iau decât dacă îmi cumpăr mai întâi paleta verde și o pereche nouă de adidași. Să aștepte mult și bine.
Nu pot decât să trag o singură concluzie: jocurile gratuite pentru telefon sunt mai păguboase decât vechea metodă, cu variantele demo, la care dacă îți plăcea un anumit joc, îl cumpărai, plăteai o dată și gata. La „gratuite” plătești în rate, mult mai mult decât valoarea sa, fie ea și sentimentală.
