Oct 182013
 

Stăteam așa, în ciuda plictisului la o terasă… eu, un amic cu prietenă-sa care-i supraveghea fiecare gest și un alt amic, pe nume de cod Mierău. Lui Mierău nu i-am aflat niciodată care îi era numele în buletin… toți îl știam doar după poreclă. Numele… de renume îi venea de la obiceiul de a se văita dimineața, cam în fiecare dimineață „mi-e rău… cât am băut azi-noapte? … mi-e rău… nu mai pot, mi-e rău”.

Dar era băiat bun Mierău ăsta, era amicul tuturor. Era foarte sociabil și peste tot pe unde îl purtau pașii împleticiți își făcea prieteni.

Buuun… Și stăteam așa la terasă, toți patru, sătui de aceleași ieșiri în fiecare weekend, aceleași discuții seci, aceleași fețe plictisite.  Hotărâm că-i musai să evadăm undeva, un weeekend. Zis și făcut, punem piciorul în prag… mai puțin Mierău care a pus fruntea, că-și cam pierduse echilibrul.

Mergem undeva, sigur mergem… dar unde?

Tot Mierău ne scoate din încurcătură. Știa el pe cineva, care aveau un prieten al cărui văr fusese în vacanță la Straja, în Munții Retezat. Zis și făcut, facem repede rezervare la vila Alpin și ne facem bagajele să mergem un weekend la Straja.

Ne întâlnim dimineața la gară, pregătiți de drum. Când să luăm bilete, sare Mierău ca ars, că de ce să luăm, că mergem cu nașul, că știe el mai bine, că ne rămân bani. Mai erau câteva minute până pleca trenul spre Cluj. Se duce Mierău descurcărețul să aranjeze afacerea cu nașul. Controlorul, nimic… nu ne ia fără bilet și pace. Și așa trenul pleacă, noi rămânem pe peron.

Până să găsim o mașină de ocazie, Mierău își făcuse deja curaj cu câteva păhărele. Într-un final ajungem la Cluj la fix să prindem acceleratul de București. Bilete și să fi vrut să luăm și n-am fi avut timp. Îl aveam pe Mierău… tot se lăuda el că rezolvă… doar prinsese curaj de la gradele din pahare.

Nu apucăm să ne facem comozi, că vine nașul… biletele la control… ne facem că plouă și-l lăsăm pe Mierău să-și arate talentul de negociator. Îl ia pe naș la o discuție privată… ce-i spune, ce nu-i spune, nu știu. Doar îl vedem pe naș că se îngălbenește la față, se răstește la noi să stăm cuminți în compartiment și pleacă. Până în Petroșani nu l-am mai văzut pe controlor. Normal, am început să-l luăm la întrebări pe Mierău, că ce i-a zis nașului de l-a afectat atât. Mierău ridică nevinovat din umeri „să mor dacă îmi mai aduc aminte, i-am spus și eu ce mi-a trecut atunci prin cap”.

Coborâm în Petroșani, trebuia să ajungem cât mai repede în Lupeni. Traversăm pasajul din gară și Mierău dispare. Apare după zece minute „hai că am găsit un nene, ne duce el până în Straja”. Și ni-l arată pe unu care se chinuia să urce într-o Dacie. „Băui un pahar cu el și e de treabă” zice Mierău.

Luăm repede bagajele pe sus, îl luăm și pe Mierău și fugim în stația de microbuze. Urcăm repede în microbuz și în câteva minute ajungem în Lupeni. De acolo până în Straja am făcut repede câțiva kilometri cu un taxi.

Ei! Și am ajuns în sfârșit la vila Alpin, pensiune Straja.

vila-alpin-straja Continue reading »

Treci cu vederea și pe aici:

Apr 202013
 

Dacă ți-ai pus în gând să te duci la cinema să vezi „Marea matoleală” sau „21 & Over”, du-te. Du-te și râzi. Simte-te bine, dar nu analiza.

21 and overFilmul e o comedie draguță, își atinge scopul de a amuza, chit că e total lipsit de logică. Chiar dacă regizorii filmului sunt Jon Lucas și Scott Moore, cei care au făcut și scenariile la „Marea mahmureală” 1/2, „matoleala” nu are farmecul „mahmurelilor”.

Filmul începe spumos, se termină amuzant. Cuprinsul, cam o adunătură de aventuri fără cap și coadă. Dar care îți pot provoca accese de râs.

Pe foarte scurt, Jeff Chang împlinește vârsta de 21 de ani. Ce face omul la 21 de ani în State? Poate să bea legal. Așa că doi prieteni din copilărie de ai lui Jeff, Casey și Miller, îl scot pe sărbătorit în oraș, la o bere mică. Chiar dacă Jeff avea a doua zi un interviu de care depindea viitoarea lui carieră de medic.

Berea aia mică se transformă în mai multe beri, se mai adaugă niște shot-uri, iar bere, shot-uri ș.a.m.d. Beția se instalează repede, prea repede. Îi fac, din greșeală, unuia un piercing cu săgeata de darts, își câștigă un dușman de moarte. Mai colindă rapid prin câteva bodegi. De aici lui Jeff i se cam rupe filmul… dar și mie. Se cam îngrămădesc haotic pățaniile lor și nici nu-s prea demne de a rămâne întipărite pe scoarță. Continue reading »

Treci cu vederea și pe aici:

Feb 252012
 

Anii ’90… ce minunăție… atâtea baute și toate prostiile pe care le face orice adolescent. Aproape orice adolescent. Pentru Pipicaca nu cred că au fost chiar atât de frumoși anii ăia. Pe când noi băgam chef după chef, ăsta stătea seara acasă și îi făcea mă-sii frecții cu carmol, învăța pentru testele la religie sau dracu știe ce putea să facă ăla acasă în fiecare seară, că de mers cu noi la chefuri, nu!

Numai că la un chef, o aniversare, a fost musai să fie cu noi. Nu că l-am fi chemat, ci era chiar el sărbătoritul, și deh, ar fi fost cam prea urât din partea noastră să nu-l toleram la propriul lui chef.

S-a ocupat mă-sa de toată organizarea: a închiriat o bodegă, a adus munți de mâncare și zeci de sticle de suc. Toate bune și frumoase, numa o singură bubă: ciuciu alcool. Dar și ăsta a aparut pe ascuns, că doar Pipicaca primise bani cadou de la părinți și vrând-nevrând i-a investit în câteva sticle cu „finețuri” pentru papilele noastre gustative. Continue reading »

Treci cu vederea și pe aici:

Feb 012012
 

Pipicaca e slab la bătaie. De fapt e atât de prost că și un sac de cartofi l-ar putea pune la pământ. Și bineînțeles că cineva trebuia să tragă foloasele de pe urma fricii lui de bătaie. Așa se face că a început să ia bătaie așa, ca din senin… din te miri ce motive. Dar nu de la noi, că doar n-om fi fost proști să ne spargem pușculița în bătaie.
Cum o lua pe coajă, Pipicaca venea fuga-fuguța la noi, cu mucii și lacrimile curgându-i pe bărbia-i strâmbă:

– „Iar ma bătu unu. Că-mi ceru ceva mărunt, io-i zisei că n-am, mă puse ăla să sar în sus și îmi zornăi mărunțișu’ la mine în buzunar. Îmi luă și tot ce aveam mărunt și mă și bătu. Vreau răzbunare.”

Răzbunare care nu venea gratis. Continue reading »

Treci cu vederea și pe aici:

Ian 262012
 

Să tot fi fost prin anul una mie nouă sute nouaj’ și ceva… pe când încă ne rupeam adidașii ăi noi și picioarele pe terenul de fotbal din curtea liceului, ne storceam coșurile de pe față și chiuleam de la ore să bem suc la TEC (pentru cei trecuți de-o vârstă, sucul la TEC înseamnă ceva) sau cafea amestecata cu coniac sau votca de Cluj și alte chestii care ne faceau ficatul cât Casa Poporului. Bineînțeles, pe banii lui Pipicaca.
Într-o bună zi, aduse unu la scoală niște laxative.  Continue reading »

Treci cu vederea și pe aici:

error: Conținut protejat prin drepturi de autor!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi mai multe detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close