Acas' di tăte pentru toți Seduce și… se duce

Seduce și… se duce

7 minute de citit
2
0
61

Să fi fost pe la începutul anilor 2000. Pe când fără griji și fără bani „vânam” festivaluri de rock. Cu un bun amic și partener de festivaluri semnasem condica și la ultima ediție de „Constelații Rock” din Râmnicu Vâlcea.

În parc la festival, ca la festival… lume multă, muzică bună, bere rece. Dar parcă era prea bine. Trebuia să se întâmple ceva.

Cum toți, în afară de subsemnatul, își găsiseră suflete pereche măcar pentru o seară, festivalul în sine nu mai prezenta atât de mult interes. Fetele insistau să schimbăm puțin atmosfera și să trecem de la metale grele și foarte grele la ceva mai soft, mai de domnișoare. De voie, de nevoie, ne mutăm tabăra de „răi” în centrul orașului unde cânta Iris.

Ne amestecăm prin mulțime când m-a săgetat Cupidon (chiar și azi dacă pun mâna pe el, îi jumulesc aripile de pene și-i bag săgețile în… pe gât). Mulțimea a dispărut ca într-o ceață și a rămas doar ea, învăluită în parfum și mister.

super_playboyPe loc am simțit că am super-puteri, veleități de Super Playboy, însușiri de gigolo pe care nu știam că le posed.

Nu mai eram pe lume decât noi doi… și pe fundal vocea mea care-o depășea, chiar fără amplificare, pe cea a lui Cristi Minculescu: „beibiiiiiiiii, beibi, beibi, tu vei fi a meaaaaa”. Impresionată probabil de acuratețea(!) cu care falsam pe arhicunoscuta piesă, s-a întors să mă potolească din cântat.

Atunci s-a produs magia: eu, ea și muzica am devenit un întreg: inima-mi bătea mai tare ca tobele lui Nelu Dumitrescu, toboșarul de la Iris ; stomacul îmi fremăta, dar vibrațiile nu proveneau de la basul lui „Doro” Borobeică. Pe loc, într-o secundă, zeci de scenarii de cucerire mi-au și trecut prin minte.

Să-i cad în genunchi, vrăjit, să-i jur iubire veșnică, sperând ca măcar de jena situației să cedeze rugăminților mele și să accepte o primă întâlnire… Nu… Nu puteam. Trebuia totuși să-mi protejez imaginea de dur.

Să fac pe inabordabilul în speranța ca eman un mister care să o cucerească… slabe șanse. Concertul se apropia de final, nu aveam timp de pierdut. Trebuia să iau repede o decizie.

Tot cei din trupa Iris, cu baladele lor, mi-au sărit în ajutor. Cu un zâmbet larg i-am cerut să-mi facă onoarea de a dansa împreună. Am reușit. Am demontat orice mit despre seducție. Dansam, eram fericiți, iar cei din jur parcă se dădeau la o parte să ne facă loc. Nu… nu parcă, ci chiar se dădeau și destul de repede. Beat de fericire mă uit în ochii ei… privirile ni se întâlnesc și pălește. Speriat că poate i s-a făcut rău de la dans sau de la emoțiile întâlnirii, o întreb din priviri.

Pierdută, îmi arată pumnul stâng. În glumă, mă joc cu pumnulețul acela micuț… Insista, amuțită, să-mi arate pumnul… alb, drăguț, iar pe degetul inelar era o verighetă fină… Îi urmez traiectoria privirii și mă uit în spate. Doi ochi încruntați mă fulgerau. Ha! Zic: „nu mă sperii eu de la doi ochi…” Dar când posesorul lor are peste 200 de kilograme în viu, altfel se pune problema.

Frumoasa idilă s-a terminat la fel cum a început, fără cuvinte și repede… foarte repede. Întrucât aveam avantajul de a fi mai tinerel și mai sprinten decât soțul gelos, m-am pierdut în mulțime și am scăpat întreg, neatins de furia și mușchii uriașului. Oleacă doar cu onoarea pătată.

Din tot ce-a fost, din jocul de-a seducția, a rămas doar o umbră subtilă de parfum.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria di tăte pentru toți

2 Comentarii

  1. Szasz Sebes Paul

    22/10/2013 la 12:48 pm

    Bine ca ai scapat !

    0

    0

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *