Aventurile lui Pipicaca – 6. Pipicaca și pățaniile din dormitor

Aceleași chefuri stupide, aceleași încercări, de cele mai multe ori reușite, să scăpam de compania idiotului Pipicaca. Numa că uneori fie nevoia de bani, fie că se anunța vreo baută plictisitoare … ne vedeam obligați să îl mai cărăm pe ăsta dupa noi, măcar așa aveam pe seama cui să mai facem o gluma proastă.

Și tot așa și la cheful de care urmează să povestesc.

Băută ordinară, facuta din plictiseală, fără pic de chef de chef. Parcă nici glumele făcute pe seama retardatului Pipicaca nu mai aveau niciun haz. Poate de aia n-a băgat nimeni de seamă că idiotul a disparut la un moment dat.

Cu capetele cât banița încercam să facem cafeaua, să ne revenim… un cuplu s-a retras discret, pe întuneric, în dormitor… alții încercau să adoarmă. Nașpa. Plictiseală maximă.

În sfârșit, cafeau a fost gata, cei doi îndrăgostiți s-au întors satisfăcuți din dormitor, reveneam încet la viață și au început glumele pe seama iubărețului care a recunoscut oarecum rușinat că din viteză fusese nevoit să își termine treaba pe perna din pat, de lângă ei. Și cum hohoteam, vedem cum se deschide ușa de la dormitorul din care tocmai ieșiseră porumbeii și apare Pipicaca, cu fața buhăită de somn, sugându-și enervant măseaua cariată și se tot freca la ochi, se ștergea de o substanță vâscoasă și uimit, inocent, zice:

„- ‘ai de capu’ meu, ce urdori am”

Cred că nici în ziua de azi nu a aflat că „urdorile” cu pricina proveneau din lover-boy-ul de week-end.