Acas' di tăte pentru toți Omul, cel mai bun prieten al câinelui

Omul, cel mai bun prieten al câinelui

4 minute de citit
5
0
19

caine zambaretDuminică, zi numai bună să ies cu câinele la plimbare prin centrul orașului. Și ce dacă n-am câine? Am găsit prin oraș un maidanez simpatic pe care să-l plimb.

Problema cu maidanezii e că îs ca puradeii ăia care se agață de tine să le dai un leu… dacă le acorzi puțină atenție, nu mai scapi de ei.

Cam așa mi-am făcut ieri un prieten patruped și plin de purici. S-a gudurat puțin pe lângă mine, l-am mângâiat pe botic și gata. Ce mai! Eram prieteni la cataramă. Parcă ne știam de o viață.

Ne-am plimbat apoi agale prin centru, pe lângă terasele de fițe; noul meu amic băgând frica în madamele care-și savurau apa cu lămâie. Fugea de lângă mine, se oprea pe la mese, adulmeca câte-o cucoană dată cu prea mult parfum până când respectiva se speria de moarte. Venea apoi învingător lângă mine, dând vesel din jumatea de coadă pe care o mai avea. Ce ne mai distram!

Aventura noastră urbană s-a sfârșit când trădătorul m-a părăsit pentru o gospodină care se ducea, probabil, spre casă, cu două sacoșe pline de bunătăți.

Chiar dacă a fost scurtă, aventura a fost… intensă.

Oricum, am experiență vastă în domeniu. Cu ceva ani în urmă, firma la care lucrez de atâta amar de vreme avea un alt sediu. Și acolo erau doi câini tare simpatici: unu alb și unu fără o lăbuță. Probabil le căzusem cu tronc, că știau când trebuie să plec și mă așteptau la poartă. Mă conduceau până în stația de tramvai și acolo băgau frica în toate băbuțele. Ce ne mai distram!

Mai puțin amuzant era când javrele alea două își mai chemau și un amic, de la altă firmă, pe Bobiță. Un dulău negru care nu mă suporta dat cu dracu. Între mine și Bobiță era o înțelegere: când ajungeam pe teritoriul lui trebuia să am buzunarele pline cu pietre. El mă ataca, eu dădeam cu pietre după el. Ce ne mai distram!

Plimbările cu câinii pe înserat s-au sfârșit atunci când au vrut să ducă relația dintre noi la un alt nivel și s-au urcat după mine în tramvai. Atunci nu ne-am mai distrat.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria di tăte pentru toți

5 Comentarii

  1. Adriana

    15/07/2013 la 11:53 am

    Mi-ai zis să revin, am revenit. Hmm, despre jocul tău nu zic nimic, e al tău; dar titlul îmi aparţine şi mie că m-a adus aici. Nici aici nu am obiecţii, doar că mă întreb de un minut încoace, oare cei trei caţei ai mei nu au auzit că poţi fi prieten cu mai mulţi deodată? Că tot insistă să-i trădez pe ceilalţi doi şi să rămân doar prietena unuia singur! Gelozia asta. Şi eu îi am in curte pe toţi trei…

    0

    0

    Dă-i replica

    • Iulian M.

      15/07/2013 la 6:05 pm

      Eee… cu gelozia asta is probleme mari. N-am caine, in schimb am o pisica si un soarece. Daca soarecele vede ca ma joc cu pisoiul, ar fi in stare sa darame cusca, loveste grilajul, se agita si isi arunca jucariile. In schimb pisioul ma musca de picioare.

      0

      0

      Dă-i replica

  2. larisa

    15/07/2013 la 12:36 pm

    imi e frica de puriosii mici de la coltul blocului ceva de speriat, as fi in stare sa imi iau picioarele in brate si sa alerg cu viteza luminii
    iar pe teritoriul lui Bobita nu as fi calcat neam…

    0

    0

    Dă-i replica

    • Iulian M.

      15/07/2013 la 6:06 pm

      Nici eu n-as fi calcat pe teritoriul lui Bobita, dar trebuia cumva sa ajung la munca

      0

      0

      Dă-i replica

  3. Fotbalistul

    24/07/2013 la 12:54 am

    Povestesti frumos! As putea spune ca povestea este scrisa de mine, pentru ca asta mi s-a intamplat si mie, cu exceptia urcatului in tramvai. Prietesugul cu cainii este o tara a mea de cand eram mic si le dadeam cu bucurie sandvisul pe care mi-l pregatea mama pentru scoala. Parizerul nu era pe lista mea de preferinte, dar cateilor le placea.

    0

    0

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *