Acas' di tăte pentru toți Meseriași … meseriași

Meseriași … meseriași

7 minute de citit
0
0
68

Se știe că românul se pricepe la orice și ca orice meseriaș care se respectă trebuie să aibă prin gospodărie sculele necesare pentru reparații de urgență.

De la banala bormașină atât de necesară pentru a da găuri prin pereți și a aduce la disperare vecinii, până la diverse scule pentru întreținerea spațiilor verzi și grădinărit (chiar dacă posesorul locuiește la bloc), debaraua românului trebuie să fie bine îndesată cu cele trebuincioase muncii fizice.

meserias

Oricine este meseriaș … meseriaș dacă are în mână scula potrivită (nu mă bâlbâi, ci am dublat cuvântul pentru că în vocabularul dobândit pe când eu și amicii mei formam o gașcă, „meseriaș” mai are și sensul de bun, mișto, șmecher … golănisme din astea pe care nu le găsești neapărat în DEX)

Talentul de meseriaș nu cred că se dobândește prin experiență… cu ăsta te naști. Eu, de exemplu, pe când eram mai puștan, aveam talent, dar nu aveam scule. Nici măcar o banală șurubelniță nu aveam, ce să mai zic de trusă de scule sau mai știu eu ce scule profesionale Bosch cum ar trebui să aibă orice meseriaș care se respectă. Ehei, acum e simplu, că pot fi așa ușor de cumpărat online, nu ca în vremurile alea. Acum intri pe tehnicbazar și găsești de toate, iar când se fac lichidări de stoc, poți să îți întremezi o trusă profesională la prețuri foarte avantajoase. Să nu mai zic că îți vin direct acasă, prin curier.

Dar pe atunci eu nu aveam opțiunile astea moderne. Eu reparam totul cu o … sulă. Serios. Aveam o sulă folosită în cizmărie, la care îi tăiasem vârful, l-am îndreptat bine de tot cu un ciocan și o foloseam pe post de șurubelniță. Ei bine, cu sula aia am reparat zeci de casetofoane, magnetofoane, ceasuri chinezești cu melodii și chiar televizoare alb-negru. Adevărul e că nu prea aveam idee ce făceam pe acolo, dar cert este că după ce meșteream nițel, obiectul respectiv revenea la viață și funcționa chiar bine… până se strica din nou 🙂

Aveam așa, un fel de atingere magică.

Țin minte că odată am reparat un telefon și după ce l-am asamblat la loc, chiar am rămas cu piese în plus. A funcționat bine și fără ele … probabil erau puse acolo doar ca telefonul să atingă greutatea din cartea tehnică, altfel nu îmi explic fenomenul.

Ei bine, despre talentul ăsta de „Iulică-meșterică”, așa cum eram alintat când rezolvam orice problemă, mă refer la trecut. Talentul ăsta, așa cum a apărut, pe nesimțite, la fel s-a și dus. Odată mi-a luat nici mai mult nici mai puțin de … aproape o zi întreagă să repar o balama de la un dulăpior. Deși au trecut șase ani de la operațiunea cu pricina, chiar și acum glumește viitoarea soție pe tema asta.

Cred că am dezvoltat un alt talent și anume când încerc să repar un lucru, nu numai că nu reușesc, ci mai stric și altceva pe lângă.

Dar măcar acum am o trusă de scule bine pusă la punct:

Fel de fel de șurubelnițe, chei de toate modelele și mărimile … mai puțin cea care chiar mi-ar fi utilă și anume aia de 27 – pentru butelia de aragaz, două pistoale de nituit pe care nu știu a le folosi și nici nu am la ce, două bormașini nefolosite (una e de rezervă în caz că se strică cealaltă), stație de lipit pe care am folosit-o odată … am dat găuri într-un capac de plastic și multe alte minuni.

Ei bine, acum, că am fel și fel de scule prin debara, când mi se strică ceva prin casă chiar rezolv repede… am numărul unui tip care e bun la toate, îl sun și repară el.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria di tăte pentru toți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *