Acas' di tăte pentru toți Frumoasa japoneză

Frumoasa japoneză

4 minute de citit
2
0
83

Prima iubire, primii „fluturi” din stomac, nu se uită niciodată. Chiar dacă au trecut atâția ani îmi aduc aminte cu plăcere de fiorii cu care priveam poza frumoasei japoneze.

Știu, eram doar un copil, dar acum că am ajuns oarecum la maturitate, cine știe, poate îmi iau inima-n dinți și o să fac un prim pas spre frumoasa din copilărie.

Trebuie să spun repede, înainte să se înfurie prietena mea, că e vorba despre o mașină.

Pe vremea aceea, ca orice copil, îmi cheltuiam și ultimul bănuț pe guma de mestecat Turbo. Nu conta zahărul pe care-l conținea, nici nu știam și nici nu ne interesa cât de rău ne făcea la dinți. Cumpăram zi de zi guma, nu pentru cauciucul ăla aromat, ci numai pentru surprizele cu mașini care se găseau în interior.

Ca un făcut, peste tot se găsea doar seria 51 – 120, iar la capătul seriei, la numărul 120 era ea: Toyota Corolla. Încă de pe atunci învățasem două cuvinte în japoneză… Tokyo și Toyota(!).

Anii au trecut, eu m-am schimbat, frumoasa Corolla s-a schimbat, dar atracția a rămas aceeași.

Noua Toyota Corolla seduce de la prima privire. Eleganța se îmbină perfect cu aerodinamica, stilul cu tehnica.

Dar frumoasa japoneză nu e doar frumoasă, ci și deșteaptă.

Cu opțiunea Smart Entry & Push Start nu mai trebuie să cauți mereu cheile prin buzunare. E de ajuns să ai cheia inteligenta, pe undeva, ascunsă printr-un buzunar. Toate ușile se pot deschide doar prin acționarea mânerului portierei, iar încuierea ușilor se face prin apăsarea unui buton. Chiar și motorul poate fi pornit sau oprit doar apăsând pe butonul Start/Stop.

Plus că poți deschide portbagajul printr-o simplă apăsare pe butonul de pe cheia inteligentă.

toyota-Corolla-2013

Interiorul este optimizat la maxim, oferind un confort sporit prin îmbunătățirea poziției pasagerilor. Materialele sunt atent selectate, plăcute la atingere, pentru ca orice călătorie să fie relaxantă.

toyota-Corolla-2013-interior

Ca pachetul să fie complet, Toyota, pe lângă frumusețe și inteligență mai are ceva: se împacă bine cu natura prin tehnologia de reducere a emisiilor de gaze, prezentă la toate modelele, nu doar la cele hibride.

Domo arigato Toyota!

Cu acest articol particip la prima probă SuperBlog 2013.

Încarcă mai multe articole faine
Vezi mai multe din categoria di tăte pentru toți

2 Comentarii

  1. Adriana

    07/10/2013 la 2:03 pm

    Deci şi tu te-ai inscris la Superblog? Succes. Frumos scris…să zic aşa …rămânând în titlu

    0

    0

    Dă-i replica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *