Sep 172013
 

După ce am terminat liceul, luat bac-ul și ratat primul examen la facultate mi-am găsit vocația. M-am făcut cârciumar de discotecă. Ca-n proverbul ăla cu lupul paznic la stână, m-am trezit și eu printre sticle pline de grade, că vând alcool la ceilalți bețivi.

spre-carciumaEra bine, de ce să mint… cum pe atunci nu se inventaseră timbrele pentru țigări sau băuturi, trăiască contrabanda.

Se mai putea face câte ceva pe sub mână, mai ieșea un ciubuc.

Dar așa e omul… când se învață cu binele, se lăcomește. Cu un amic am pus la cale un plan de îmbogățire.

Cu o investiție de numai 1000 de lei (pe atunci un pachet de țigări era cam 2500) am cumpărat o sticlă de vodcă de Craiova. Împuțită băutură. Zeamă de electrozi, nu altceva. De-aia de-o bei în bar și mori acasă.

În doi timpi și trei mișcări, poșirca aia a fost înnobilată la rangul de vodcă Perfect. Așteptam cu emoție să vină primul client băutor de vodcă, să-mi încerc pe el băutura „aranjată”, de altfel, singura sticlă de vodcă pe care o aveam.

Și vine primul client. Un „dulap” din ăla de doi metri pe doi… cu o față din aia, că dacă te întâlnești cu el, îi dai tot ce ai la tine și te mai împrumuți și pe la prieteni, numai să te lase în viață… cum a ajuns lângă mine, brusc s-a făcut umbră pe cinci metri în jurul meu.

Încep să mă rog în gând „ia o bere, ia o bere” și cu un zâmbet larg de mi se vedea fundul laringelui îl întâmpin:

– Ce să fie? O berică rece ca mortu’?

Se uită cruciș la mine de parcă l-aș fi înjurat de doamna mă-sa…

– Nu. Dă-mi o vodcă, că-s nervos.

Îl iert pentru cacofonie, înghit nodul care mi se pusese în gât și-i torn omului o vodcă, calculând în gând traseul spre ieșire și viteza cu care să fug.

De aici timpul s-a dilatat. Totul a început să se desfășoare lent, ca într-un film românesc. Cumva în reluare, îl văd pe individ cum ia paharul, face doi pași, soarbe cu nesaț din vodca Perfect de Craiova. Se încruntă, se întoarce și trântește paharul pe tejghea:

– Ah ce bună e. Dă-mi și un pachet de țigări.

Știi, se zice că în viață apar așa numitele cumpene. Cred că în momentele alea mi-au apărut primele fire de păr alb. Nici nu mai știu cum am scăpat de vodca aia. Și m-am lăsat și de meseria de cârciumar cinstit (!).

Treci cu vederea și pe aici:

  2 Responses to “Amintirile mă chinuiesc – 10: Cârciumar (ne)cinstit”

Comments (2)
  1.  

    omul a apreciat efortul si munca ta :)… la cat te-ai chinuit

    0

    0
    •  

      Oho, si ce munca ere sa torni vodca dintr-o sticla in alta fara sa o versi pe jos… ca nici palnie nu aveam… noroc ca stiam ceva truc cu paiul invatat la orele de chimie

      0

      0

 Zii ceva! Te provoc!

La nevoie poți băga și din astea, adică elemente HTML, dar nu-i „oblij”: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(e musai)

(și asta e musai)

error: Conținut protejat prin drepturi de autor!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi mai multe detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close