Legende urbane 13 – Când porcul se îmbată, dă foc și la casă

Se zice că mai demult, un om a dat un alt înțeles expresiei „să te îmbeți ca porcul”. Adicătălea își pregătea omul, ca tot gospodarul, țuiculița de prune, producție proprie, naturală, pur românească. Toate bune și frumoase, că prune avea destule, țuica se aduna cu moț în găleți… da’ se adunase și o grămadă de borhot. Și ce să facă nea gospodarul cu atâta borhot? Păi aruncă vreo doua-trei găleți și la porcul din dotare, pe care îl îngrășa pentru Crăciun, că doar ăla e amestec natural de prune și porumb și porcii mănâncă orice, că de aia sunt porci.

Numa că vezi tu, porcul băgă în el terci d’ăla și dup’aia, cum o cam luase pe ulei de la atâta amestec fermentat, dădu ochii peste cap și dă-i nene somn de voie. Omul nostru gospodar când realiză că porcul nu mai mișcă, trase o sperietură pe cinste, că-i muri frumusețea de animal și ca să nu se strice chilele de carne care zăceau în cotet, convocă de urgență o mișcare populară de tranșare a porcului. Cum țuiculița era proaspăt făcută și paie pentru pârlirea porcului decedat erau destule, vecinii care-i săriră în ajutor omului lovit de necaz aveau tot ceea ce le era necesar pentru o pregătire ca la carte a bietului animal.

Începură operațiunea de pârlire, dar în haosul creat, uitară să verifice semnele vitale ale porcului amețit de alcool. Și când simți porcul că se încinge atmosfera și se văzu înconjurat de foc, sări ca ars (la propriu) și cu jarul în spate se pitulă în șura plină de paie. Până să se dezmeticească țăranii cu mintea aburită de alcool și până să își revină din sperietură, șura era deja scrum și începuse să ardă și casa de care era lipită.

Cu chiu cu vai, cu pompieri sau fără, reușiră cumva să mai salveze ceva din avuția bietului om gospodar. Și ca povestea să aibă și happy-end, a fost găsit și porcul nărăvaș care după ce a incendiat șura, s-a speriat și mai tare de vâlvătăi și s-a tăvălit prin curte până și-a stins focul din spate. Oricum, zilele lui eru numărate până la Crăciun.